Mihai Goțiu le răspunde colegilor din USR-PLUS, care i-au cerut demisia: „Despre specia înțeleaptă”

Mihai Goțiu le răspunde colegilor din USR-PLUS, care i-au cerut demisia: „Despre specia înțeleaptă”

Vestea că fostul senator de Cluj, Mihai Goțiu ar putea ajunge secretar de stat la Ministerul Mediului a stârnit mari controverse în interiorul alianței USR-PLUS.

Împărțirea funcțiilor din ministere a stârnit revoltă în USR-PLUS. Nu mai puțin de 308 membri au semnat o scrisoare publică prin care îi cer demisia fostului parlamentar clujean, din toate funcțiile deținute în partid și din partid.

Fostul senator de Cluj le oferă replica acestora, într-o postare pe rețelele de socializare. Goțiu le mulțumește și susține că aceste acuzații sunt „o recunoaștere” că a făcut ceea ce le-a promis cetățenilor și susținătorilor când a intrat în politică.

DESPRE SPECIA ”ÎNȚELEAPTĂ”. Răspuns pentru colegii din USR PLUS care ar vrea să mă retrag din lupta pentru ape, păduri, aer curat și, în fapt, pentru un viitor sănătos.

Veștile nu sunt deloc bune: șansele ca peste jumătate de veac (ori chiar mai repede) bucățica asta aproape insesizabilă de praf din Univers, căreia noi îi spunem Pământ, să mai fie locuibilă pentru copiii, nepoții și strănepoții noștri sunt minime. Nu o spun eu, o constată și ne avertizează zeci, sute și mii de studii științifice realizate în ultimele decenii în întreaga lume.

Mai aproape de noi, aici, acasă, în România, lucrurile nu sunt diferite în bine, ci în rău. Ne furăm pădurile, ne băgăm pe țevi apa, o betonăm și o otrăvim, iar aerul din marile orașe ne ucide (în cel mai propriu sens cu putință) mai rău decât COVID-ul.

De la începutul pandemiei și până astăzi, în țara noastră au murit peste 17.000 de persoane. Tot în România, din cauza poluării, numărul deceselor depășește, în fiecare an, cifra de 22.000...
Dar cu cât șansele sunt mai mici, cu atât merită să te implici mai mult în lupta pentru ape, râuri, păduri și aer respirabil.

E o luptă pe care am început-o cu mult înainte de a intra în politică și am dus-o, în ultimii patru ani, cu sprijinul colegilor din USR. Sper să am acest sprijin în continuare, dar dacă nu îl voi primi, voi continua lupta. Miza e prea mare pentru a abandona ori pentru a demoraliza.

Ieri, doar spre seară am apucat să citesc preluările din presă și reacțiile la scrisoarea acelor colegi care îmi cer demisia pentru așa-zisul ”deficit de imagine” pe care l-ar fi adus partidului luptele mele pentru mediu, activitatea mea parlamentară în ansamblul ei (în condițiile în care, în legislatura 2016-2020 am fost, de departe, cel mai activ senator), dar și implicarea pentru respectarea principiilor și a democrației interne în USR.

Doar aseară am citit reacțiile pentru că, deși mandatul de senator mi s-a încheiat de aproape o lună, implicarea mea pentru mediu nu s-a terminat în ziua în care am primit ultima semnătură de pe ”fișa de lichidare”.

Ieri am condus aproape 10 ore, către Târgu Mureș și înapoi, iar la Târgu Mureș, vreme de aproape trei ore, am fost audiat la DNA în dosarul tăierilor masive de păduri din Munții Gurghiului și din întregul județ Mureș, deschis în urma sesizării pe care am depus-o la sfârșitul anului trecut. Iar lupta cu Mafia Pădurilor e prioritară unui răspuns la orice dispută internă. https://fb.watch/317zzG4wLM/

Legat de conținutul scrisorii publice (inițial o scrisoare internă, trimisă conducerii USR, acum mai bine de o săptămână), vreau să le mulțumesc. Fără ironie. ”Acuzațiile” care mi se aduc sunt o recunoaștere directă că atât în interiorul USR, cât și în Parlament, am făcut ceea ce le-am promis cetățenilor și susținătorilor când am intrat în politică.

Link-urile menționate vorbesc de la sine despre faptul că nu doar ”de ochii lumii” susțin transparența, dezbaterile reale, respectarea procedurilor și a democrației interne. Iar faptul că mi-am convins colegii că nu putem vota o lege care încalcă reglementările naționale și europene legate de protecția mediului, că ”omul NU e mai important decât mediul” (cum afirma, în sens contrar, un coleg care m-a criticat public), e exact ceea ce mi-am asumat să fac în fața cetățenilor.

Iar cetățenii sunt primii în fața cărora răspund și în fața cărora răspunde și USR, de la membri cotizanți, până la cei cu funcții de reprezentare publică ori de conducere în partid. Cetățenii care ne finanțează activitatea (cu sume deloc neglijabile) au dreptul să fie primii care ne trag la răspundere pentru ceea ce facem (sau nu facem), care ne pot oferi susținere ori care ne pot cere demisia.

De aceea, mi-e greu să înțeleg cum ar putea ”să dea cu minus” pentru imaginea partidului, activitatea mea. Pentru fiecare link dat ca exemplu în scrisoare că ar ”dăuna partidului”, sunt mii, zeci de mii și sute de mii de link-uri (în total), la o simplă căutare pe Google, care vorbesc despre ceea ce am făcut ca senator în slujba apelor, pădurilor, aerului, educației, justiției și, în fapt, în slujba cetățenilor pe care ne-am asumat să-i reprezentăm. La fel cum sunt greu de cuantificat link-urile despre implicarea mea civică de dinainte de a intra în politică, dar chiar și cele din ultima lună, de după încheierea mandatului de senator.

În fine, paradoxal (sau nu), chiar scrisoarea în sine arată că am ținut (și țin) mai mult la principii decât la o funcție publică sau alta – pentru că un ”vânător de funcții” NU critică deciziile conducerii, dimpotrivă, are grijă să scuture până și scamele imaginare de pe paltonul acesteia, tocmai pentru a nu-și periclita poziția internă.
Încă am încredere că la nivelul conducerii USR PLUS protecția mediului este și va rămâne o prioritate, așa cum am dovedit-o în Parlament, în ultimii patru ani, și așa cum le-am promis public cetățenilor în campania electorală de la sfârșitul anului trecut.

Am detaliat și în scrisoarea de intenție pe care am trimis-o în cadrul procedurii interne, de ce consider că am experiența, competența și studiile necesare, dar și motivație personală și susținere publică pentru a conduce Garda Națională de Mediu, astfel încât această instituție să devină, cum ar trebui să fie, un etalon pentru ceea ce înseamnă protecția mediului în România. (aici: https://www.facebook.com/gotiu.mihai/posts/3701718953208230).


Decizia conducerii USR (mai exact a majorității actuale din Biroul Național al USR) o vom afla în câteva zile sau, cel târziu, până la sfârșitul acestei luni. Decizia mea e luată. Și e luată de mult timp: voi continua să mă implic și să lupt pentru salvarea apelor și pădurilor, pentru un aer mai curat și, în cele din urmă, pentru viitorul sănătos al copiilor și nepoților noștri.

În fapt, pentru a mai exista un viitor pentru specia auto-intitulată ”înțeleaptă” (”sapiens”)”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza