Mircea Abrudean, după ce a condus dezbaterile pe buget până la 3 dimineața: „Putem susține la infinit idei populiste dacă asta vrem să auzim. Eu vă spun așa...”

Mircea Abrudean, după ce a condus dezbaterile pe buget până la 3 dimineața: „Putem susține la infinit idei populiste dacă asta vrem să auzim. Eu vă spun așa...”
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean

Proiectul bugetului de stat pe 2026 a ajuns, joi seara, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, pentru dezbatere şi adoptare, după un blocaj în comisiile de buget-finanţe, care a prelungit adoptarea lui cu o zi.  Dezbaterile au fost suspendate în jurul orei 03:00.

Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților a fost condusă de clujeanul Mircea Abrudean, președintele Senatului.

Liberalul a ținut să transmită un mesaj clar: România trece de la o economie bazată pe cinsum finanțat prin împrumuturi, la un model axat pe investiții care să aducă prosperitatea reală.

O zi lungă astăzi. Conduc și acum Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților unde se dezbat proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.

Avem anul acesta un buget al investițiilor. Putem susține la infinit idei populiste dacă asta vrem să auzim. Eu vă spun așa: resursele interne sunt limitate, ceea ce ne forțează să alegem între un consum nesustenabil astăzi, dar care ar plăcea multora, sau o dezvoltare solidă pe termen lung.

Poate nu a fost suficient de clar care este miza Guvernului. S-o repetăm: trecem de la o economie bazată pe consum finanțat prin împrumuturi, la un model axat pe investiții care să aducă prosperitate reală. Acest buget reflectă exact această schimbare de direcție”, a transmis Abrudean joi seară.

Comenteaza