News alert Oficial! Clujeanul Mircea Abrudean, numit secretar general al Guvernului

Oficial! Clujeanul Mircea Abrudean, numit secretar general al Guvernului
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean

Mircea Abrudean a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Anterior, Abrudean a deţinut funcţia de şef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru, funcţie din care a fost eliberat printr-o altă decizie a premierului. 

Decizia a fost luată de premierul Ciolacu după mai multe runde de discuţii cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Oficial! Clujeanul Mircea Abrudean, numit secretar general al Guvernului

Amintim, PNL a decis, cu 68 de voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă" ca pe lista de miniştri să se regăsească şi Mircea Abrudean, pentru funcţia de secretar general al Guvernului. Totuși, au trecut două săptămâni până s-a luat o decizie oficială în acest sens, semn că s-au purtat negocieri în această perioadă între social-democrați și liberali.

Secretariatului General al Guvernului (SGG) este unul dintre cele mai importante ministere, chiar dacă în mod oficial nu este considerat minister. Este văzut ca inima Guvernului, deoarece totul trece pe acolo, avize, aprobări, etc. Are peste 30 de agenții, instituții și companii naționale în subordine.

SGG are în atribuţii avizarea proiectelor legislative, relaţia cu Parlamentul şi cu ministerele, precum şi cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi asigură protecţia informaţiilor clasificate pentru structurile din aparatul de lucru al guvernului.

Mircea Abrudean, fost secretar general al PNL Cluj, a fost numit prefectul Clujului pentru aproximativ doi ani. A absolvit Facultatea de Studii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai, urmând apoi un master la SNSPA București în management de proiecte.

Abrudean a evoluat cel mai mult în spațiul privat, conducând o firmă specializată pe consultanță și management de proiecte europene, iar în ultimii ani a fost parte din Consiliul de Administrație al companiei Tetarom. Noul Secretar General al Guvernului are 39 de ani.

Comenteaza