Pambuccian: România este într-o stare economică "deosebit de gravă"

Pambuccian: România este într-o stare economică
Guvernul se face vinovat de trei lucruri grave - incoerenţa, incapacitatea de a aplica detaliile şi cea de a comunica într-un mod coerent, crede reprezentantul minorităţilor naţionale în parlament, Varujan Pambuccian.
„Sunt trei lucruri grave de reproşat, la care aş adăuga că a lipsit complet soluţia care să rezolve resursa de venituri, adică soluţia economică”, a spus el la tribuna Parlamentului. El a adăugat că parlamentarii care reprezintă minorităţile nu vor vota moţiunea de cenzură, "dar s-ar putea, dacă lucrurile acestea nu se rezolvă, să fie ultima moţiune pe care nu o votăm". În aceste condiţii parlamentarii din acest grup vor părăsi sala în momentul votului.

"Gestul de a părăsi sala ar putea părea un gest banal. Eu sunt convins că pentru cei care înţeleg nuanţele şi le pot analiza la rece, acest gest va fi priceput corect. Vom părăsi sala, singurul care va rămâne din grup în sală voi fi eu, iar eu nu voi participa la vot", a spus Pambuccian.

Acesta a adăugat că situaţia în care se află România este "deosebit de gravă din punct de vedere economic". Declaraţia vine după ce premierul Emil Boc a arătat că sunt semnale pentru revirimentul economic al ţării şi că România va ieşi anul viitori din criză.
Comenteaza