Pentru că a fost exclus din partid, Axente Husar își pierde mandatul în Consiliul Județean

Pentru că a fost exclus din partid, Axente Husar își pierde mandatul în Consiliul Județean
Axente Husar a fost exclus din PPDD. Husar este cel care a uneltit să-l înlăture pe Lucian Nemeș de la conducerea organizației județene a partidului, împreună cu Lucian Varo, care, de altfel, i-a și luat locul lui Nemeș în funcția de viceprimar al municipiului Turda.

PPDD face curățenie în curtea organizației clujene. Primul președinte al PPDD Cluj, Lucian Nemeș, a transmis, pentru ZIUA de CLUJ, că Biroul Național de Coordonare a decis să-l excludă pe Axente Husar, cel care în prezent deține un mandat de consilier județean. Husar este învinuit că ar fi uneltit cu Lucian Varo și cu Augustin Dănilă pentru a prelua puterea în cadrul PPDD Cluj. Cei trei s-ar fi înțeles cu primarul PDL, Tudor Ștefănie, astfel că Nemeș nu numai că a fost înlăturat din organizație, dar a pierdut și funcția de viceprimar.

Așa se face că în locul său la primărie a fost numit Lucian Varo, iar Dănilă s-a autoproclamat președinte al organizației clujene a PPDD. Mai marii de la București au decis să facă ordine, astfel că cei trei răzvrătiți au rămas, acum, în afara PPDD. Husar va pierde și mandatul de consilier județean. Există o decizie a Curții de Apel care spune că Husar a făcut poliție politică în perioada comunistă. El a a fost angajat al Securității și a avut, înainte de 1989, gradul de locotonent, ulterior de locotenent major, în cadrul Serviciului Municipal de Securitate Turda.

UPDATE Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a propus vineri, în şedinţa de Consiliu Judeţean, să i se retragă mandatul consilierului Axente Husar, având în vedere că a porimit o solicitare în acest sens de la PPDD. În replică, Husar a spus că a aflat doar azi de decizia PPDD de a fi exclus din partid şi i-a cerut lui Uioreanu să nu pună pe ordinea de zi propunerea de suspendare. Uioreanu a spus că nu se poate opune cererii partidului şi a supus la vot propunerea privind anularea mandatului lui Husar. Majoritatea consilierilor judeţeni, însă, s-au abţinut la vot, astfel încât Husar va rămâne cu mandatul.

Comenteaza