PNL va avea BPN, înaintea Consiliului Naţional. Este posibil ca votul pe statut, contestat de unii membri, să fie reluat (surse)

PNL va avea BPN, înaintea Consiliului Naţional. Este posibil ca votul pe statut, contestat de unii membri, să fie reluat (surse)

Liberalii au fost convocaţi într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional, înaintea Consiliului Naţional al PNL, au spus surse politice. Există posibilitatea ca PNL să revină asupra deciziei de modificare a statutului.

Decizia convocării Biroului Politic Naţional de sâmbătă dimineaţă, înaintea Consilului Naţional al PNL a fost luată după întâlnirea de marţi seară de la Cotroceni a lui Ludovic Orban, Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Cristian Buşoi, Iulian Dumitrescu şi preşedintele Klaus Iohannis, au precizat sursele citate.

Liberalii deja au primit mesaje de convocare la şedinţa Biroului Politic Naţional, care va avea loc sâmbătă dimineaţa la Parlament, înaintea Consiliului Naţional al PNL care va începe la ora 11.00, conform surselor citate. În şedinţa BPN există posibilitatea să se revină asupra deciziei de modificarea a statutului, propusă de Ludovic Orban şi votată în şedinţa de luni.

În Biroul Politic Naţional de sâmbătă se va vota o nouă ordine de zi pentru Consiliul Naţional al PNL, eliminându-se punctul de ordine care prevede modificarea statutului partidului. Astfel, decizia de modificare a statutului va fi amânată cu o lună, au precizat sursele politice.

Propunerea de modificare a statutului partidului a fost aprobată în şedinţa de luni a Biroului Politic Naţional, cu 32 de voturi "pentru", 17 voturi "împotrivă" şi 6 abţineri. Decizia urmează să fie validată în Consiliul Naţional de sâmbătă, 4 august.

"Atribuţiile Biroului Politic Naţional sunt: r). analizează, coordonează, sprijină şi evaluează activitatea filialelor teritoriale şi dispune măsurile ce se impun pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din strategia şi programele politice ale PNL, poate hotărâ demiterea preşedinţilor BPJ şi/sau dizolvarea BPJ în cazul încălcării grave a hotărârilor sau deciziilor partidului, cu votul a 2/3 din membrii BPN", prevede articolul 86 din actualul statut al PNL.

Propunerea liderului PNL, Ludovic Orban, adusă la articolul 86, este ca votul pentru demiterea unui preşedinte organizaţiei liberale să nu mai fie a două treimii din membrii PNL din BPN, cum este acum, ci a jumătate plus unu din membrii PNL din BPN, astfel încât şefii de filiale vor putea fi demişi mai uşor. Preşedintele liberal a declarat luni că, de fapt, modificarea statutului va creşte performanţa electorală a formaţiunii.

Liderul PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit marţi seară cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre tensiunile apărute în ultima perioadă în partid. Surse politice au relatat că la întâlnire au participat şi Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Iulian Dumitrescu şi Cristian Buşoi.

"A avut loc o întâlnire de consultare şi coordonare între preşedintele României şi membrii conducerii PNL. A fost ieri după amiază (marţi - n.r.). A fost o întâlnire normală. E firesc să existe consultări din când în când cu preşedintele României. S-a vorbit despre temele importante cu privire la agenda politică a zilei, despre pregătiriea Consiliului Naţional de sâmbătă", au declarat surse din interiorul partidului pentru MEDIAFAX.

Şeful statului i-a transmis liderului PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, fostei preşedinte a PNL, Alina Gorghiu şi prim-vicepreşedintelui PNL, Iulian Dumitrescu să nu mai atace conducerea partidului şi să respecte rezultatul Congresului extraordinar în care liberalii l-au ales la şefia formaţiunii pe Ludovic Orban. De cealaltă parte, Iohannis le-a spus lui Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur să pregătească PNL pentru alegerile prezidenţiale şi că are nevoie de stabilitate în contextul în care se va înscrie în cursa pentru un nou mandat la Cotroceni, potrivit surselor citate.

Comenteaza