Premierul Ciucă, despre criza Blue Air: „Cei care au greșit trebuie să plătească”

Premierul Ciucă, despre criza Blue Air: „Cei care au greșit trebuie să plătească”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că aşteaptă rezultatele anchetei Corpului de Control privitoare la cazul Blue Air. Cei care au greşit trebuie să plătească, a precizat premierul.

Conform unor surse guvermamentale, un funcţionar de la Administraţia Fondului pentru Mediu ar fi poprit în mod ilegal conturile Blue Air. Astfel, Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului, iar premierul aşteaptă un raport.

„Există şi astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze”, a declarat premierul. Nicolae Ciucă a mai spus că persoanele care au greşit vor fi trase la răspundere.

„Cetăţenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului, iar cei care au greşit trebuie să plătească pentru ce au făcut”, a precizat Nicolae Ciucă. Blue Air a sistat pe 6 septembrie toate zborurile programate de pe aeroporturile din România, din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului.

Blue Air a anunţat atunci că din cauza unei situaţii „neprevăzute”, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze zborurile din România. Joi, Blue Air a mai anunţat că rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor.

În perioada 6 septembrie – 9 octombrie, numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza