Primul parlamentar de Cluj care şi-ar putea pierde mandatul câştigat în decembrie

Primul parlamentar de Cluj care şi-ar putea pierde mandatul câştigat în decembrie
Agenţia Naţională de Integritate nu se lasă şi cere aplicarea legii în cazul Steluţei Cătăniciu, parlamentar de Cluj ales pe listele ALDE care are în "palmares" o sentinţă de incompatibilitate confirmată în Justiţie de instanţa supremă. Legea spune că cei aflați în această situație nu mai pot ocupa o funcție publică, aleasă sau numită, timp de trei ani de la aplicarea sancțiunii.

Colegii de la România Liberă anunţă că Agenția Națională de integritate a cerut, luni, Legislativului vacantarea a trei mandate de parlamentari.

ANI a trimis o scrisoare Camerei Deputaților prin care cere vacantarea locurilor de deputați ocupate de Steluța Cătăniciu (ALDE) și Ioan Sorin Roman (PSD). Cei doi au pierdut procesele cu ANI, la Înalta Curte de Casație și Justiție, și au decizii definitive de incompatibilitate. Al treilea nume de pe "lista neagră" a ANI este senatorul Marciu Dan Cristian.

Cazul cel mai flagrant este cel al deputatului de Cluj Steluța Cătăniciu, al cărei raport de evaluare întocmit de ANI a rămas defintiv în urma unei decizii a instanței supreme încă din 24 noiembrie 2015. Astfel, ea ar putea deveni primul parlamentar clujean din actuala legislatură care şi-ar pierde mandatul câştigat în decembrie 2016.

În cazul deputatului Ioan Sorin Roman, raportul de evaluare a rămas definitiv printr-o decizie luată de instanța supremă în 3.11.2016.

Legea spune că cei aflați în această situație nu mai pot ocupa o funcție publică, aleasă sau numită, timp de trei ani de la aplicarea sancțiunii principale.

Scrisoarea trimisă de ANI a fost repartizată de Biroul Permanent Comisiei juridice a Camerei Deputaților.

Steluţei Cătăniciu şi colegului ei, Ioan Sorin Roman, le-a mai trecut o dată "glonţul" pe la urechi, la începutul mandatului. Asta pentru că ANI a trimis Parlamentului o scrisoare și la începutul legislaturii, în 21 decembrie 2016. Atunci, deputații majorității au validat mandatele colegilor lor, sub pretextul că solicitarea ANI ar fi sosit după ce lucrările comisiei de validare s-au încheiat.

Preşedintele Comisiei de validare a fost nimeni altul decât social-democratul Florin Iordache, cel care avea apoi să ajungă ministru al Justiţiei şi să se remarce prin celebra Ordonanţă 13, care a scos România în stradă.

„Comisia de validare când şi-a încheiat activitatea nu avea de unde să ştie că la un moment dat ne va scrie ANI. Deci comisia de validare nu poate sta pentru că o instituţie a statului la un moment dat ne va sesiza. În momentul în care a ajuns de dimineaţă , am discutat-o şi am respins-o", a fost explicația furnizată de Florin Iordache. Prin urmare, atât Cătăniciu cât și Roman au depus jurământul ca deputați.

Tot luni, ANI a trimis o solicitare similară și Senatului, cerând vacantarea mandatului senatorului Marciu Dan Cristian. Inspectorii ANI susțin că în perioada în care Marciu a fost consilier județean și vicepreședinte al Consiliului Județean, ar fi făcut parte și din cadrul unei firme private, ceea ce reprezintă incompatibilitate. ANI precizează că Raportul de evaluare a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 4 martie 2015. Biroul permanent al Senatului a acordat un termen de două săptămâni Comisiei juridice pentru a formula un punct de vedere la scrisoarea ANI.

Dacă e să ne luăm, totuşi, după precedente, parlamentarii aflaţi în vizorul ANI nu vor apuca să îşi ducă mandatul la bun sfârşit. Akos Mora și Ștefan Bucur Stoica au fost condamnați în 2013 pentru incompatibilitate, dar colegii parlamentarii au refuzat să le vacanteze mandatele. Cei doi au părăsit Parlamentul abia în noiembrie 2014, după mai multe scrisori ale ANI și după decizii ale Curții Constituționale, relatează România Liberă.

Cum a ajuns deputatul Cătăniciu în conflict cu legea

ANI a publicat în octobrie 2016 o listă cu persoanele care nu ar mai fi putut candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Steluţa Cătăniciu are o decizie de conflict de interese din partea ANI, confirmată, prin sentinţă definitivă, de instanţa de judecată, pentru un vot dat în perioada in care era consilier local.

Deputatul Cătăniciu a susţinut la acea vreme că nu are o asemenea interdicţie. „La mine nu se aplică acea interdicţie. Nu se aplică o asemenea interdicţie în cazul în care nu ţi-ai pierdut mandatul în curs. Nu tot ce spune ANI e real, ei trec acolo la grămadă. A existat decizia 418/2014 a Curţii Constituţionale (CCR), care vorbeşte exact despre interedicţiile aplicate consilierilor locali. La mine nu se aplică pentru că a fost un conflict de interese administrativ, era abatere disciplinară. Şi dacă se aplica, termenul a trecut, au trecut cei trei ani de la încheierea mandatului de consilier local 2008-2012 în care a avut loc conflictul de interese. Dacă era aşa, eu ar fi trebuit să plec din Parlamentul României, or nu s-a întâmplat asta", a declarat Cătăniciu pentru Ziua de Cluj.

Potrivit ANI, în calitate de consilier local, Cătăniciu a participat la şedinţa deliberativului din 7 aprilie 2009 în care a fost prelungit contractul de asociere pentru un spaţiu, pentru societatea Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca. După ce HCL a fost adoptată, Cătăniciu a încheiat cu firma un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societății în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Pentru contractele încheiate, Cătăniciu a încasat suma de 8.000 Lei. Părți în litigiu au fost Societatea Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Comisia de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestiri servicii din cadrul Primăriei.

ANI mai arăta că între 27 iunie 2008 şi 4 noiembrie 2008 Căătniciu a fost membru al Comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii, comisie aflată în subordinea Primăriei. „Cătăniciu Steluţa Gustica, deși avea un interes patrimonial personal în problema supusă dezbaterilor, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a Societăţii Cooperativ Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca", susţine ANI.

Comenteaza