Proiectul legislativ privind parteneriatul civil a fost depus la Parlament. Printre semnatari, membri din PSD, USR, PNL și UDMR

Proiectul legislativ privind parteneriatul civil a fost depus la Parlament. Printre semnatari, membri din PSD, USR, PNL și UDMR

Deputatul USR de Cluj, Adrian Dohotaru, a anunţat că inițiativa legislativă privind parteneriatul civil a fost depusă, miercuri, la Parlament.

Deputatul USR, Adrian Dohotaru, în calitate de co-inițiator al proiectului de lege privind Parteneriatul civil în România, a anunţat că, miercuri, iniţiativa a fost depusă în Parlament.

Potrivit deputatului clujean, printre iniţiatorii proiectului de lege se află "zeci de colegi din PSD, USR, PNL și UDMR".

Dohotaru spune că parteneriatul civil oferă drepturi comune cuplurilor care aleg să conviețuiască sub această formă, reglementând aspecte precum: drepturile succesorale, sancţionarea violenţei domestice, obligaţia de întreţinere a partenerului aflat în incapacitate, regimul bunurilor, recunoașterea facilităților fiscale sau a beneficiilor sociale acordate de stat.

"Îl parafrazez pe memorandistul Ioan Rațiu care spunea 'Existența unui popor nu se dispută, ci se afirmă'. La fel și cu drepturile. A acorda un drept cuiva nu restrânge în mod automat dreptul altuia. În plus, nu diminuează nici măcar simbolic instituția căsătoriei, cele două fiind diferite ca procedură. De aceea și depun astăzi, alături de alți colegi, o inițiativă legislativă privind parteneriatul civil", spune deputatul într-un comunicatul transmis pentru Ziua de Cluj.

"Parteneriatul civil recunoaște dreptul la viața de familie atât pentru cuplurile heterosexuale, cât și pentru cuplurile LGBTQ.

Conform Constituției României, statul respectă și ocrotește indivizii în exercitarea dreptului la viaţă intimă, atâta timp cât nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. În Declarația Universală a Drepturilor Omului, se precizează că orice persoană are dreptul la tratament egal si protecție împotriva discriminării de orice fel", scrie deputatul.

"Cea mai mare parte a statelor membre în Uniunea Europeană au legalizat parteneriatul civil sau căsătoria între persoanele de același sex, oferind astfel protecție legală pentru aceste familii.
Recunoașterea legală a parteneriatului civil în România ar reprezenta primul pas spre o societate în care toate persoanele beneficiază de egalitate în a-și oficializa relația de iubire, indiferent de orientarea sexuală a partenerilor.

În timpul campaniei pentru referendumul de modificare a definiției căsătoriei în Constituție, comunitatea LGBTQ a fost pusă la zid sub pretextul protejării familiei tradiționale, amenințată de probleme socio-economice, nu de homosexualii care ne-ar fura copiii, așa cum s-a clamat halucinant în campania pentru un referendum inutil. O lege a parteneriatului civil este obligația noastră morală pentru a compensa valul de ură la care a fost supusă comunitatea LGBTQ, cea mai discriminată categorie socială de la noi", adaugă Adrian Dohotaru.

În expunerea de motive a Proiectului se menţionează că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în societatea românească actuală există, alături de familia standard întemeiată în baza căsătoriei, şi alte tipuri de familii, destul de întâlnite, deşi sunt nerecunoscute şi neînregistrate legal.

"Faţă de anul 1990, există schimbări majore în comportamentele populaţiei referitoare la cuplu, viață sexuală, căsătorie: românii se căsătoresc mai puţin frecvent şi mai târziu, au tot mai puţini copii, la vârste mai înaintate, trăiesc în gospodării mai restrânse şi nu întotdeauna de tip familial. Astfel,  nașterile în afara căsătoriei reprezentau 31,2% din total în anul 2014, față de 17% în 1993. În ceea ce priveşte românii care trăiesc în parteneriat neînregistrat, aceştia reprezintă un procent constant din populaţie începând de la Recensământul din anul 2002 până în prezent - 3,5% din populaţie. Mai mult, anchetele sociologice estimează ponderi cel puţin duble ale acestora (între 7-10%)", se mai menţionează în documentul amintit.

Potrivit inițiativei, persoanele de același sex nu vor putea adopta copii, însă își pot legaliza relația, fiind asiminați soților în materia asistenţei sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, impozitelor şi taxelor, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra unui membru de familie, scrie realitateatv.net.

Comenteaza