PSD Cluj: Regionalizarea, "uşă deschisă" spre mai multe fonduri europene

PSD Cluj: Regionalizarea,
O mai bună absorbție a fondurilor europene, dar şi transferarea unor atribuții de la administrația publică centrală către regiuni sunt doar câteva dintre avantajele regionalizării în România, explică printr-un comunicat de presă Remus Lepăşuan, preşedintele PSD Cluj.

"Principalul motiv pentru care avem nevoie de regionalizare este o mai bună absorbție a fondurilor europene. Având propriile programe operaţionale în fiecare regiune, nu va mai trebui să aşteptăm un timp îndelungat pentru semnarea proiectelor. Doar așa putem determina dezvoltarea unor proiecte de amploare", spune Remus Lăpușan.

De asemenea, regionalizarea ar permite o mai mare putere de decizie a aparatelor administrative locale.

„Când vorbim de regionalizare, discutăm și despre despre o reformă mai substanțială a aparatului administrativ care presupune dezvoltarea economică a regiunilor: fiecare regiune trebuie să beneficieze de cel puţin un centru de afaceri, de un aeroport internaţional, un spital regional, o universitate acreditată la nivel internaţional, cel puţin un centru sportiv regional polivalent de nivel internaţional" a mai declarat liderul PSD Cluj.

Comenteaza