PSD se bate cu vicepreşedintele Parlamentului European prin tribunale
- Scris de Mihai Prodan
- 14 Noi 2010, 16:54
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, fost subprefect, a anunţat că a depus o plângere penală împotriva vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, pentru subminarea puterii de stat şi trădare. Astăzi senatorul Alexandru Cordoş şi deputatul Cornel Itu – ambii PSD – spun că îl sprijină pe acesta în demersul său.
Cordoş şi Itu spun că acţiunile şi afirmaţiile lui Tokes de la Tuşnad, din vara acestui an, sunt o “reeditare a unor manifestări concertate, contra unităţii şi indivizibilităţii statului român”, aşa cum sunt prevăzute acestea în Constituţie. „Nu îşi pot avea locul tensiuni interetnice artificiale, incitarea la ură şi revoltă în stradă, provocate de oameni care nu se pot despărţi de trecut şi de provocările ultranaţionaliste, în dorinţa lor de neînţeles de a cere separatismul teritorial după modelul „kosovar” sau „catalonian”, cu sprijinul, susţin ei, al Budapestei. Mai ales când aceşti oameni ocupă şi funcţii foarte înalte în cel mai important for european”, a declarat Cordoş. În ce priveşte Itu, acesta arată că nici premierul Ungariei, Viktor Orban, şi nici preşedintele României, Traian Băsescu, nu au comentat declaraţiile lui Tokes de la Tuşnad, “cu toate că domnul Tokes se foloseşte de numele şi de prezenţa celor doi oficiali, şi de prevederile Legii fundamentale tocmai pentru a-şi pleda, chipurile, nevinovăţia”, a arătat şi Itu.
De menţionat, Tokes a anunţat că va face la rândul său plângere penală împotriva preşedintelui PSD, Mircea Jorj, pentru denunţ calomnios.
Amintim, Tokes a declarat în iulie, la Băile Tuşnad din Harghita, că secuimea trebuie să iasă în stradă, dacă este nevoie, pentru obţinerea autonomiei teritoriale a regiunii Covasna-Harghita-Mureş, locuită majoritar de etnici maghiari. Tokes a exemplificat cu regiunea Kosovo, de dimensiuni comparabile cu cele trei judeţe. “Trebuie să ieşim în stradă dacă e nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment UDMR nu va mai fi la guvernare pentru că am manifesta împotriva lor”, este declaraţia de atunci a lui Tokes.

Comenteaza