Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților: "Pe 6 decembrie vă invit la vot să fiți, alături de noi, PRO România!"

Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților: "Pe 6 decembrie vă invit la vot să fiți, alături de noi, PRO România!"

Remus Lăpușan, candidat PRO România la Camera Deputaților: ˝În timp ce PNL ne cere să stăm pe hold până primim bani de la UE, PRO România vine cu măsuri concrete pentru depășirea crizei".

Planul de Redresare și Reziliență a fost lansat zilele trecute în dezbatere publică de către PNL și președintele Iohannis. Credeți că va fi suficient pentru ieșirea din criză?

Sincer, cred că PNL promite românilor pielea ursului din pădure! Ei se bazează niște bani pe care nu știm când sau dacă îi primim, pentru că trebuie îndeplinite niște proceduri prealabile – cum ar fi aprobarea Planului de către Guvern, ceea ce nu are cum să se întâmple mai devreme de luna ianuarie, apoi validarea acestuia de către Comisia Europeană, urmată de alocarea bugetară din bugetul UE, după ce acesta va fi aprobat la nivel european. Deci, cum s-ar zice, mai e mult până departe!

Ludovic Orban și Klaus Iohannis ne prezintă din nou, la fel ca în ultimii cel puțin 15 ani, o imagine idilică asupra Uniunii Europene, cum că ne salvează din orice; UE nu e nici sac fără fund și nici o variantă modernă a Cornului Abundenței. Să nu uităm că cel mai recent sondaj public la noi cu încrederea în instituții (făcut de Argument) cota Uniunea Europeană cu 49% încredere multă și foarte multă, este ceva vreme de când UE nu a mai avut sub 50% la capitolul încredere din partea românilor.

Ceea ce vreau să subliniez este că mai ales acum în situația aceasta de incertitudine și de criză epidemiologică, oamenii sunt mult mai precauți și mult mai atenți la ceea ce li se promite; acum era ocazia perfectă pentru UE să nu îi dezamăgească, românii așteptau deja un răspuns și un ajutor mai ferm din partea organismului european, care a întârziat să apară. Cred că este o greșeală de strategie din partea PNL să vină acum să spună că de fapt salvarea vine tot de la UE, nu sunt credibili.

La capitolul credibilitate – de ce ar fi PRO România un partid mai credibil cu promisiunea ieșirii din criză, sloganul dumneavoastră?

Pentru că noi suntem singurii care venim cu măsuri concrete și imediate, și pentru că avem și oamenii care să le pună în practică. Premierul Orban zicea ieri că nu este indiferent cine va câștiga alegerile, iar efortul de accesare a acestor resurse financiare nu poate fi făcut de oricine. Are perfectă dreptate. Cu cine vor ei să meargă înainte? Cu dl. Cîțu, care ne-a adus la un deficit bugetar de aproape 10%, față de 3% cât era previziunea? Care ne-a împrumutat cu 125 miliarde de lei în ultimele 8 luni? Cu Guvernul Orban, care în ultimele luni a reușit performanța să aibă zero!!!!% grad de absorbție de fonduri europene?

Vă reamintesc faptul că Victor Ponta a mai scos o dată țara din criză, și sunt sigur că o poate face din nou! Noi, la PRO România, avem oameni valoroși, foarte bine pregătiți în toate domeniile, oameni cu viziune și cu dorința reală de a face diferența în bine pentru fiecare român în parte!

Și prin ce faceți dumneavoastră personal diferența, în calitate de candidat la Camera Deputaților din partea PRO România?

În cei peste 20 de ani de activitate profesională am acumulat foarte multă experiență: am fost și angajat, și antreprenor, și la conducerea unor instituții publice și la conducerea unor companii private, în top management, în paralel cu activitatea politică.

Am avut oportunitatea să îmi formez o imagine de ansamblu asupra lucrurilor, am învățat să fiu atent la problemele sistemice din fiecare sector în care am activat și să vin cu soluții concrete. Noi, la PRO România, suntem oamenii faptelor, oameni de acțiune! Iar PRO România este singurul partid căruia îi pasă cu adevărat de ceilalți, așa că pe 6 decembrie vă invit la vot, să fiți, alături de noi, PRO România!

Președintele Iohannis și premierul Ludovic Orban au prezentat Planul de Redresare și de Reziliență, prin care ne anunță că vom primi foarte multe fonduri de la Uniunea Europeană, sume fără precedent, care ne vor ajuta să ieșim din criză. Ce părere aveți despre acest Plan?

Părerea mea sinceră este că ieri, cei doi capi ai puterii executive au făcut încă un exercițiu ieftin de imagine, a fost doar un eveniment ratat de campanie, pe deasupra și ilegal organizat.

De ce ilegal?

Păi restricția cu privire la limitarea la maximum 20 a numărului de persoane care pot participa la o întâlnire este încă în vigoare, ori din filmările PNL de la eveniment rezultă clar că numărul participanților a depășit clar 20; dar acestea sunt deja detalii nesemnificative, ne-am obișnuit deja cu dublul standard pe care îl aplică PNL-ul de atâta timp. Noi, cei de la PRO România, tot spunem aceste lucruri de mai demult, și oamenii încep să vadă tot mai clar.

Am înțeles, să revenim însă la Planul de Redresare. Va face minuni, așa cum ne promite PNL?

Acuma, minunile sunt de la Dumnezeu, nu de la oameni (zâmbește larg, n red.). Nu va face minuni, asta e clar, și am să vă explic și de ce. În primul rând, sunt mulți pași până ca acest plan să fie implementat efectiv: ieri a fost lansat în dezbatere publică pentru un interval de o lună, apoi normal ar fi să fie amendat cu ce reiese în urma dezbaterilor, după care să fie aprobat de Guvern.

Ajungem deja în ianuarie – suntem siguri că vom avea guvern până atunci? Mai departe, după ce trece de Guvern, trebuie trimis Comisiei Europene spre validare. Dar fonduri efectiv se primesc din următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, deci trebuie să așteptăm și aprobarea bugetului UE. Iar la final – trebuie să se facă alocările de fonduri, tot de la nivel european.

Așa ajungem aproape în vară. Între timp, ce se întâmplă cu economia țării? Că nu putem pune pe ˝hold˝ nici firmele și nici oamenii; avem nevoie de bani ca să ne procurăm produsele de strictă necesitate (alimente, medicamente), iar companiile au nevoie de sprijin pentru a nu-și da oamenii afară și pentru a putea păstra nivelul salariilor.

Are PRO România un altfel de program, pentru o intervenție mai rapidă?

Noi venim cu un set de măsuri foarte simple, cu aplicabilitate imediată, pe două paliere: fiecărui român îi acordăm venitul minim de criză – completăm veniturile încasate lunar până la 2.000 lei pentru persoanele singure, respectiv până la 1.500 lei pentru fiecare membru al familiei.

Iar pe cel de-al doilea palier, venim în întâmpinarea firmelor: cu condiția să nu disponibilizeze personal, acestea vor primi Sprijinul Economic de Criză – adică o serie de facilități care să îi ajute să depășească această perioadă complicată: facilități fiscale, programe de finanțare, reducerea TVA la anumite produse, subvenții pentru chirii sau amânarea ratelor bancare.

Articol publicat la comanda PRO România Cluj

Comenteaza