România fără violență: deputatul clujean Ovidiu Cîmpean, în prima ședință a noii comisii speciale

România fără violență: deputatul clujean Ovidiu Cîmpean, în prima ședință a noii comisii speciale
| Foto: Facebook.com/Ovidiu Cîmpean

Parlamentarul PNL de Cluj, Ovidiu Cîmpean, a participat la ședința de constituire a Comisiei speciale „România fără violență”, creată pentru combaterea violenței domestice.

Noua comisie, înființată la inițiativa Alinei Gorghiu și aprobată de Parlament, își propune să aducă schimbări concrete în protecția victimelor. Mandatul său este de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire, timp în care va analiza legislația națională și europeană și va avansa propuneri de îmbunătățire.

Violența domestică nu este o problemă privată, ci una a întregii societăți. De prea multe ori am văzut ordine de protecție ignorate, victime lăsate singure și agresori nepedepsiți. Rolul acestei comisii este să punem în mișcare schimbarea, nu doar vorbe, ci măsuri concrete”, a transmis Ovidiu Cîmpean,

Printre măsurile avute în vedere se numără monitorizarea agresorilor prin brățări electronice, crearea de adăposturi pentru victime în fiecare județ, consiliere psihologică și programe educative în școli pentru prevenirea abuzului.

Această luptă nu se duce doar în Parlament, ci în fiecare comunitate și în fiecare familie. România are nevoie de o cultură a respectului și a siguranței, nu a fricii”, a subliniat deputatul liberal.

Comenteaza