Să râdem cu parlamentarii de Cluj (I)

Să râdem cu parlamentarii de Cluj (I)
Declaraţia politică e cel mai inutil instrument de lucru al parlamentarului. Mulţi aleşi nu rezistă, însă, tentaţiei de a cădea în penibil, ratând şanse bune de a tăcea. Nici printre reprezentanţii Clujului în legislativ nu lipsesc victimele pasiunii de a se auzi vorbind la microfon şi a-şi da cu părerea.

Declaraţiile politice se fac, de regulă, în faţa unei săli aproape goale, populată doar cu parlamentarii care îşi aşteaptă rândul la microfon, fără ca vreunul dintre ei să fie preocupat de altceva decât de propria „capodoperă". Dacă în locul pupitrului din sala de plen, declaraţiile politice ar fi citite în baie, în faţa oglinzii, dimensiunea auditoriului interesat de ceea ce spui tu acolo ar fi aceeaşi. În speranţa că, totuşi, nu şi-au răcit gura de pomană, unii aleşi îşi trimit producţiile, în format electronic, către mass-media, sau le postează pe facebook, dar interesul presei pentru aceste documente tinde asimptotic spre zero, fiind extrem de rare situaţiile în care sunt băgate în seamă.

ZIUA de CLUJ şi-a luat inima în dinţi şi a buchisit toate declaraţiile trimişilor clujenilor la Bucureşti formulate în actuala legislatură. De departe, recordmenul apelării la acest instrument este deputatul independent Adrian Gurzău, care, în doi ani, a formulat 84 de declaraţii politice. La polul opus se situează senatorul UDMR Laszlo Attila şi deputaţii Mate Andras Levente (UDMR) şi Steluţa Cătăniciu (indep.), care n-au considerat necesar să-şi piardă vremea cu aşa ceva.

Despre ce îşi dau cu părerea aleşii noştri? Despre orice. Spre exemplu economistul Aurelia Cristea îşi dă cu părerea despre liberalizarea achiziţionării de terenuri pentru străini, despre educaţie, despre sănătate, despre prevenţia dezastrelor naturale, despre creşterea natalităţii, despre Codul Rutier sau despre sportul de masă. Inginerul Cornel Itu îşi dă cu presupusul despre unificarea practicii judiciare, în vreme ce karatistul Vicenţiu Irimie n-are nici o reţinere să emită opinii legat de manualele digitale, SIDA, natalitate, monumente istorice, mici, defrişări, after-school, fertilizare in vitro sau cancer. Fireşte abundă banalităţile şi locurile comune, fracturile de logică sau de exprimare, dar şi, inevitabil, imnurile de slavă ridicate propriilor şefi politici. Astăzi vă prezentăm primele trei categorii de ziceri „profunde" de-ale parlamentarilor clujeni în declaraţii politice.

Categoria „Tony Poptămaş"

„Nimic nu se poate realiza fără muncă, pregătire temeinică şi respect pentru cei din jur" - Aurelia Cristea
„Educaţia reprezintă baza oricărei societăţi" - Aurelia Cristea
„Educaţia şi sănătatea sunt pietre de temelie ale naţiunii, fără de care prezentul nu-şi poate găsi corespondent în generaţiile viitoare" - Aurelia Cristea
„Dacă vrem ca familiile noastre şi ale celor dragi să aibă un viitor, trebuie să începem să-l construim acum" - Aurelia Cristea
„Tinerii sunt baza cea mai importantă pentru viitorul României" - Vicenţiu Irimie
„Viitorul tinerilor de astăzi depinde de noi şi România depinde de viitorul lor" - Vicenţiu Irimie
„Să ne cinstim oamenii care ne fac cinste" - Elena Uioreanu

Categoria „Am descoperit gaura la macaroană"

„Finanţarea sistemului medical este o altă problemă spinoasă" - Aurelia Cristea
„După un 2014 electoral (...) clasa politică a învățat că, înainte de orice și mai presus de toate, este datoria de a servi interesul public, respectul față de instituții și legi" - Aurelia Cristea
„Prioritatea actualilor guvernanţi nu este guvernarea României, ci satisfacerea propriilor interese şi a intereselor de partid" - Adrian Gurzău
„Toate promisiunile din campaniile electorale se dovedesc a fi acum minciuni şi pură demagogie" - Adrian Gurzău
„O infrastructură de transport calitativ superioară este cel mai bun impuls ce poate fi dat vieţii economice a României" - Cornel Itu
„Recent, taifunul din Filipine a demonstrat că furia naturii nu cunoaşte limite şi că problema încălzirii globale este una extrem de îngrijorătoare, cu efecte imprevizibile pentru întreaga planetă, dar şi pentru viitorul generaţiilor ce vor veni" - Ioan Moldovan
„Trist, dar cât se poate de adevărat... Fenomenul HIV/SIDA a început să ia mare amploare în ţara noastră de la an la an" - Vicenţiu Irimie
„În concluzie, în luna pădurii atrag atenţia că situaţia pădurilor la nivel mondial este alarmantă, 80% din pădurile lumii sunt degradate sau distruse, aceasta fiind una din principalele probleme ale fenomenului îngrijorător de schimbarea climatică" - Vicenţiu Irimie
„Regimul comunist a fost instaurat în România începând din anul 1945 şi a durat până în decembrie 1989, când a fost eradicat în urma Revoluţiei române" - Vicenţiu Irimie
„Democraţia parlamentară din România este încă fragilă, nu se poate compara cu situaţia din America" - Vicenţiu Irimie
„Traseismul politic este o meteahnă frecventă a politicienilor români" - Elena Uioreanu

Categoria „Logica e lucru mare"

„Lipsa de stabilitate a fost cel mai mare duşman al dezvoltării normale a sistemului de învăţământ, care are nevoie de continuitate şi care trebuie să fie previzibil pentru ca rezultatele să fie palpabile. (...) Multiplele schimbări au bulversat sistemul educational. (...) Reformele nu mai sunt capabile să facă faţă provocărilor enorme cu care se confruntă sistemul educaţional. Ca atare, consider că singura soluţie potrivită pentru România ar fi o revoluţionare din temelii a sistemului" - Aurelia Cristea

 

Comenteaza