Și-au ales candidatul la primărie prin vot intern. Scor zdrobitor

Și-au ales candidatul la primărie prin vot intern. Scor zdrobitor
Biroul Politic Local al PNL Gherla a decis joi seara, prin vot secret, cine va fi candidatul partidului la alegerile locale din primăvară. Acesta este Vlad Bărbos, fostul director al spitalului din Gherla.

Ședința Biroului Politic Local Gherla, organizată în cinematograful din oraș și începută la ora 18, a debutat cu alegerea secretariatului tehnic și validarea întâlnirii, pentru ca apoi, prin vot secret, liberalii să treacă la alegerea candidatului pentru funcția de primar la alegerile din 2016.

Doi candidați s-au înfruntat: actualul primar, Marius Sabo, care însă a preferat să nu participe fizic la această ședință, și consilierul local Vlad Bărbos, co-președinte al PNL Gherla din partea fostului PDL. Acesta din urmă avea să câștige la un scor zdrobitor. La vot au participat 210 membri: 194 au votat pentru Vlad Bărbos, 12 pentru Marius Sabo, iar 4 voturi au fost anulate.

La ședința de joi au fost invitați și liderii de la Cluj ai PNL, dar aceștia nu și-au făcut apariția. În schimb, au participat Gabriela Rădoiu-Leș, Alexandru Coroian și Iuliu Păcurariu.

Vlad Bărbos a fost desemnat o dată candidat al PNL pentru Primăria Gherla și în urma unei ședințe a Biroului Politic Local al filialei gherlene în luna octombrie, când a obținut 22 de voturi din partea celor 42 de liberali prezenți la ședință. Acest vot nu a fost considerat a fi unul reprezentativ de către conducerea județeană a PNL.

În partid exista și ideea comandării unui sondaj de opinie pentru stabilirea candidatului cel mai bine situat în privința popularității, dar conducerea din Gherla și cea de la Cluj au avut puncte de vedere divergente pe tema institutului care să realizeze acest sondaj.

În luna octombrie, ZIUA de CLUJ a relatat despre tensiunile de la Gherla, unde liberalii îl acuzau pe actualul primar, Marius Sabo, că își sabotează propriul partid. Sabo a și fost exclus din PNL de colegii săi de la Gherla, dar decizia nu a fost validată de Biroul Politic Județean. Primarii în funcție au drept de preemțiune, în caz că doresc să candideze pentru un nou mandat, însă liberalii de la Gherla au considerat că, în momentul luării acestei decizii, Marius Sabo nu mai era membru al partidului.

"În vară s-a decis ca acolo unde există primar PNL, acesta să aibă drept de preemţiune. Dar având în vedere că la momentul când s-a luat decizia Biroul Politic Local decisese deja excluderea primarului din partid, iar în cursa internă s-au înscris patru colegi - conform calendarului votat în Consiliul de Coordonare al partidului, care este forul suprem la nivel naţional - dânsul nu poate fi catapultat candidat, în opinia mea, fără să dea un răspuns de la CJEx (Comitetul Judeţean Executiv n.r.), respectiv Biroul Politic Judeţean. Noi am luat o decizie, care are număr de înregistrare la secretariatul organizaţiei judeţene, şi nu ni s-a spus nici că da, nici că ba. Noi aşteptăm un răspuns de la BPJ la adresa noastră. Dacă primeam un răspuns, „decizia dvs. este nulă", astăzi vorbeam altfel”, declara, în urmă cu trei săptămâni, copreşedintele organizaţiei Gherla, Iuliu Sămărtean, liderul aripii provenite din vechiul PNL (AICI).

 

 

Comenteaza