Steluţa Cătăniciu contraatacă: „Contestă o strategie pe care au votat-o cu toţii”

Steluţa Cătăniciu contraatacă: „Contestă o strategie pe care au votat-o cu toţii”
În faţa unor atacuri concertate din partea celor mai importanţi colegi din organizaţie, co-preşedintele ALDE Cluj, deputatul Steluţa Cătăniciu reacţionează la fel de vehement. Spune că i se reproşează strategia de la alegerile locale aprobată de toată lumea.

„Nu înţeleg ce contestă colegii mei, o strategie pe care au votat-o cu toţii? A fost vot nominal şi fiecare şi-a motivat votul. A existat un singur vot împotrivă., Şi Mircea Irimie şi Leonard Horvath au fost de acord. De domnul Moldovan nu-mi amintesc, pentru că nu prea participa la şedinţele noastre. De ce nu au avut aceste reacţii imediat după alegerile locale, de ce abia acum, când se fac listele pentru parlamentare?

Mă bucur să-i văd pe colegii proveniţi din PC că debordează de integritate chiar şi în momentul de faţă, când îşi atacă atât de josnic colegii din fostul PLR cu care au fuzionat formând ALDE. Tot acest asa-zis scandal, atât de la nivel njaţional, cât şi din organizaţia de la Cluj e controlat din afara partidului. Există o singură miză: ALDE să nu intre în parlament", a comentat Cătăniciu. Ea a negat ipoteza candidaturii în alt judeţ. „Nici vorbă, n-a existat nicio asemenea discuţie nici cu domnul Tăricxeanu, nici cu domnul Constantin şi nici în interiorul organizaţiei de la Cluj", a afirmat Cătăniciu.

Ea a ţinut să precizeze că nu a putut fi contactată şi a reacţionat atât de târziu, deoarece, în calitate de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a participat mai întâi la şedinţa Biroului Permanent iar apoi a condus şedinţa Camerei inferioare consacrată întrebărilor şi interpelărilor adresate membrilor guvernului.

 

Etichete
Comenteaza