Încă un primar din Cluj face trecerea de la PSD la PNL pentru alegerile locale, după cazurile de la Turda și Dej

Încă un primar din Cluj  face trecerea de la PSD la PNL pentru alegerile locale, după cazurile de la Turda și Dej
| Foto: digi24.ro

După ce doi primari importanţi ai PSD din județul Cluj au făcut trecerea către PNL, Cristian Matei la Turda şi Costan Morar la Dej, de această dată a venit rândul primăriței din comuna Ceanu Mare, Liliana Moldovan, să candideze din partea liberalilor la alegerile locale din septembrie.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Anunțul a fost făcut chiar de Liliana Moldovan, primărița comunei Ceanu Mare, într-o postare pe rețelele de socializare. Aceasta spune că decizia a fost luată ținând cont și de părerea consilierilor locali, dar și a cetățenilor din comună.

„Doresc să vă aduc la cunoștință ,că mi se pare firesc să fac parte dintr-o echipă adevărată care dorește să ne sprijine și să ne susțină proiectele în scopul dezvoltării comunității noastre.

De asemenea, vreau să fac precizarea că nu am nimic personal cu foștii colegi din PSD, dar în timp s-a dovedit că mulți dintre dânșii doresc numai funcții, fiind mai puțin interesați de soarta celor care i-au votat in 2016”, a menționat primărița pe contul personale de facebook.

 Primărița nu crede că se pot organiza alegerile în septembrie

„Datorită situației critice in care ne aflăm, datorită numărului foarte mare de persoane infectate cu acest virus care ne-a dat tuturor viața peste cap, eu personal nu cred că vor fi alegeri la data stabilită, respectiv 27 septembrie, dar indiferent de data la care ele vor avea loc am considerat că este necesar să aveți și dumneavoastră cunoștință de această decizie”, a mai precizat Liliana Moldovan.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza