USR, un mare eşec electoral

USR, un mare eşec electoral
Evoluţia aritmetică a voturilor între alegerile locale din 5 iunie şi cele parlamentare din 11 decembrie demonstrează fără echivoc faptul că formaţiunea anti-sistem a lui Nicuşor Dan nu i-a convins pe români că „în sfârşit, au cu cine”.

A spune că USR a înregistrat acum o săptămână un mare eşec electoral poate genera ridicări de sprâncene ascunzând serioase dileme privind prezenţa tuturor boilor în bătătura ta, în condiţiile în care un partid născut în urmă cu doar câteva luni, practic fără structuri în teritoriu, ajuns peste noapte a treia forţă politică din România, este privit de cvasiunanimitatea analiştilor drept marea surpriză a alegerilor de duminica trecută.

Din acest punct de vedere, cele aproape nouă procente obţinute de USR (am analizat doar Camera Deputaților), reprezintă, într-adevăr, un succes electoral mult mai mare decât cele 14 procente obţinute acum patru ani de un alt partid pretins anti-sistem, PPDD, care însă, avea structuri mult mai solide în teritoriu, multe furate de la alte formaţiuni politice, dar mai cu seamă o televiziune de mare succes în rândul lumpen-electoratului.

Aşa e, scorul USR e mai mult decât onorabil şi totuşi, la alegerile de duminică, proiectul USR s-a dovedit un eşec. De ce? Foarte simplu: pentru că n-a obţinut ceea ce şi-a propus să obţină. N-a reuşit să mobilizeze la vot mai deloc electoratul scârbit. Românii care nu mai merg la vot pentru că „PSD şi PNL, aceeaşi mizerie", n-au fost deloc convinşi că de această dată merită să facă efortul deplasării până la urne pentru că acum, „în sfârşit, ar avea cu cine". Din acest punct de vedere, succesul USR a fost egal cu efectul scandării „Nu staţi în balcoane că muriţi de foame!", al protestatarilor iernatici din ultimii ani.

Spuneam că acest lucru e demonstrat de cifre. Iată, aşadar, cifrele. Electoratul scârbit (impropriu numit de unii nehotărât) a ajuns în România la 50-60%. Or cele nouă procente ale USR nu au diminuat cu absolut nimic procentul „nehotărâţilor", ba chiar prezenţa la vot a scăzut faţă de alegerile locale, când USR (pe atunci USB) exista doar în capitală, de la 48,44% la 39,49%. Cu alte cuvinte, în continuare, tot 60% români scârbiţi de clasa politică şi lipsiţi de orice încredere în posibilitatea unei schimbări avem.

În plus, evoluţiile numărului de voturi obţinute de principalele partide în cele două scrutine din acest an, demonstrează clar că USR nu a făcut altceva decât să colecteze o parte din voturile pierdute de formaţiunile care se pretind a fi de dreapta. În 11 decembrie, USR a adunat în ţară (repetăm, calculele sunt făcute pentru Camera Deputaţilor, prin comparaţie cu votul politic din 5 iunie, adică cel pentru consiliile judeţene) 625.154 de voturi, în condiţiile în care, faţă de scrutinul din vară, PNL a pierdut 1.117.609 voturi.

Cu alte cuvinte, USR nu a reuşit să-i convingă nici măcar pe toţi cei care au abandonat PNL să-i dea votul. În paranteză fie spus, în aceste condiţii, nici liberalii nu-şi pot cauţiona rezultatul catastrofal prin migrarea alegătorilor spre formaţiunea lui Nicuşor Dan. O pierdere semnificativă, de 125.459 de alegători, a înregistrat şi ALDE, fiind de presupus că USR a racolat şi ceva „tăricenişti" care nu-şi doreau un nou guvern de stânga.

Din cele 3.204.864 de voturi strânse de PSD doar o mică parte, 314.520, au fost aduse de alegători noi faţă de scrutinul din vară, ceea ce înseamnă că procentul uriaş al social-democraţilor se datorează aproape exclusiv hemoragiei masive suferite de PNL. Ceva voturi în plus, 7.906, a obţinut PMP, probabil pe baza participării nemijlocite în competiţie a tătucului său, Traian Băsescu.

Dacă cele aproape nouă procente ar fi fost constituite, preponderent, din oameni scoşi la vot din marea masă a scârbiţilor, ar fi fost diluate procentele tuturor celorlalţi, PSD n-ar fi fost aşa de sus, iar UDMR ar fi avut probleme serioase cu atingerea pragului electoral de 5%. Aşa, însă, votanţii USR s-au ales doar dintre alegătorii de dreapta, dezamăgiţi de un PNL cu o prestaţie politică tot mai lamentabilă, dar care fie şi-l doreau, totuşi, în continuare, premier pe Cioloş, fie au încercat să facă tot posibilul pentru a bloca revenirea PSD la comandă.

Nu se poate spune că USR nu a făcut tot ce a putut pentru a se defini drept un partid altfel sau, dacă vreţi, anti-sistem. A venit cu oameni 100% noi, a refuzat cu obstinaţie orice transfer de la alte partide, ca şi orice înţelegere politică, inclusiv cu ceilalţi susţinători ai lui Cioloş. Cu toate acestea, nu a convins că ar fi alternativa mult-aşteptată, că, aşa cum susţinea, românii ar „avea cu cine". De ce? În primul rând, pentru că s-a limitat a fi „anti" şi mai deloc o alternativă.

A spune că vei fi în parlament un „avertizor de integritate" nu ţine loc de program politic sau, mai corect spus, de soluţie mai bună de administrare a ţării (tocmai de aceea pare, aparent, nefiresc faptul că USR a luat preponderent voturi de dreapta, neavând vreo orientare doctrinară, fie ea de dreapta sau de stînga. În fapt furnizarea voturilor USR dinspre dreapta a fost generată de orientarea lui Cioloş spre dreapta). Românii ştiu că se fură, dar ştiu şi că celor care o fac şi o vor face în continuare nu le vor tremura izmenele de teama „avertizorilor" USR.

Cu excepţia lumpen-electoratului captiv al PSD, pe români nu-i mai conving promisiunile frumoase, vor fapte. Tocmai de aceea încă nu putem spune că USR e un proiect eşuat, doar că a suferit un prim eşec major. Parlamentarii formaţiunii lui Nicuşor Dan au acum patru ani la dispoziţie să demonstreze că, într-adevăr, ei sunt alternativa, că nu vor fi doar cârcotaşii de serviciu, că rolul lor nu e doar acela de a duce strada în parlament.

Într-o nouă paranteză fie spus, nici măcar eventuala înregimentare a voturilor „străzii" nu reprezintă vreo victorie a USR. Pe de-o parte pentru că, statistic, numărul activiştilor civic, al celor care ies în stradă este absolut insignifiant în marea masă a corpului electoral şi, pe de altă parte, pentru că e de presupus că cineva care se implică civic, care îşi strigă nemulţumirea în stradă, îşi spune opinia şi la vot. Prin urmare, deşi probabil scârbită, strada nu face parte dintre cei care nu mai ies la vot.

Sigur, noii parlamentari ai USR au şi varianta molipsirii cu toate tarele politicianiste ale colegilor de parlament (un prim gest îngrijorător a apărut deja prin excluderea din partid a unuia care a îndrăznit să mişte-n front), sau, mai grav, al urmării drumului defunctului PPDD, care a dispărut, încet, încet, pe măsură ce aleşii săi au cedat cântecelor de sirenă ale celorlalte partide (sigur, la sucombarea PPDD a contat şi cazarea liderului său într-o încăpere cu paturi suprapuse).

În acest moment, o aruncare a privirii dincolo de următorii patru ani, nu pare a identifica decât două scenarii posibile pentru cea mai tânără formaţiune politică din România. După alegerile parlamentare din 2020 fie vom avea un guvern USR, poate chiar cu un Nicuşor Dan cazat deja, de un an, la Cotroceni, fie un proiect eşuat complet, cu un USR din care a mai rămas doar amintirea.

 

Comenteaza