Primarul Bogdan Pivariu: „Am dublat bugetul comunei Florești în trei ani de zile” / Care a fost rețeta succesului

Primarul Bogdan Pivariu: „Am dublat bugetul comunei Florești în trei ani de zile” / Care a fost rețeta succesului
| Foto: Facebook.com/bogdannicolaepivariu

Edilul Floreștiului susține că, prin această creștere semnificativă a bugetului, încep să existe resursele necesare pentru a rezolva nevoile comunității.

Performanța se datorează, în special, unei mai bune colectări a veniturilor la nivel local, dar mai ales datorită numărului mare de proiecte depuse pe fonduri europene și guvernamentale, explică primarul celei mai mari comune din țară.

Am dublat bugetul comunei Florești în trei ani de zile!

Acest succes nu ar fi fost posibil fără efortul și profesionalizarea aparatului administrativ local. Am reușit această performanță odată printr-o mai bună colectare a veniturilor la nivel local, dar mai ales datorită numărului mare de proiecte depuse pe fonduri europene și guvernamentale.

Florești are acum o echipă administrativă dedicată și bine pregătită care joacă un rol esențial în gestionarea eficientă a resurselor, identificarea oportunităților de finanțare și implementarea proiectelor cu succes. Prin această creștere semnificativă a bugetului, începem să avem resursele necesare pentru a rezolva nevoile comunității noastre.

Investițiile în educație, înființarea de școli și grădinițe moderne, digitalizarea, îmbunătățirea infrastructurii, dezvoltarea infrastructurii sportive și organizarea de evenimente devin posibile și sunt prioritare pentru a asigura un trai mai bun tuturor locuitorilor noștri.

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru susținerea pe care ne-ați arătat-o în această călătorie spre dezvoltare și îmbunătățire continuă către noul Florești!”, a transmis Bogdan Pivariu.

Primarul Bogdan Pivariu: „Am dublat bugetul comunei Florești în trei ani de zile” / Care a fost rețeta succesului

Amintim, bugetul Floreștiului pe anul 2024 este de aproximativ 220 milioane de lei, cu 42% mai mult decât în anul precedent, fiind cel mai mare buget din istoria comunei clujene.

Comenteaza