Foto "Propietate privată": Analfabeţii funcţionali defrişează de zor la Cluj-Napoca. Se mai opune cineva

Clujul Civic a tras un semnal de alarmă de ceva vreme autorităţilor cu privire la defrişarea recentă din pădurea de lângă cartierul clujean Mănăştur. 

"Inoveișăn siti, parc pădure-n Mănăștur" şi-a intitulat activistul de mediu Adrian Dodotaru fotografiile recente cu defrişarea de la capătul Mănăşturului, postate pe pagina sa de Facebook.  

Cei care ne scutesc de nişte copaci în Clujul de cinci stele sunt suficient de deştepţi ca să nu îi oprească nimeni deocamdată, însă nu atât de deştepţi ca să fie şi prieteni cu limba română. O nouă pancartă a apărut în zona unde se defrişează pădurea din Mănăştur, lângă un buldozer ruginit scrie "PROPIETATE PRIVATĂ". Analfabeţii funcţionali au planuri mari în pădurea oraşului. 

Clujenii pot paria că aici se va construi un bloc, mai mult ca sigur. "Urmează blocuri în zonă... E noua modă la Cluj-Napoca: defrișare, amenajare șantier, construcție...", "Oricum nu văd care e rostul acelor lucrări, altul decât a construirii unei clădiri", au comentat unii clujeni fotografiile postate de Dohotaru.

Clujenii cărora le pasă de copacii oraşului amintesc din nou de faptul că noii proprietari ai pădurii își păzesc bine locul după ce au distrus accesul pe poteca turistică. "Am venit cu copiii și am fost nevoit să ocolesc. Repet, accesul pe poteca turistică e distrus."

Dohotaru pare optimist şi hotărât să se folosească de pârghiile pe care le are la dispoziţie pentru a se opune construirii unui bloc în pădure. Acesta le aminteşte locuitorilor din Cluj-Napoca faptul că "urmează ce ne (o)punem noi să urmeze, nu cred că trebuie să fim fatalişti".

Comenteaza