Drumul Crucii, refăcut la Cluj

Drumul Crucii, refăcut la Cluj
| Foto: Arhiva

Credincioșii greco-catolici refac, miercuri, drumul Crucii, în centrul municipiului Cluj-Napoca. Procesiunea începe la ora 16.30, cu pornire din Piaţa Unirii.

Procesiunea prin care credincioşii Îl urmează, în cuget şi în trăire, pe Isus pe Calea Crucii Sale, este un eveniment care se organizează anual, în Miercurea Mare. Acest moment este, nu doar un prilej de rugăciune şi de conştientizare a prezenţei Mântuitorului în cotidian, în activităţile zilnice, în viaţa Cetăţii, ci şi o mărturie publică a credinţei, a hotărârii de a-L urma pe Isus pe drumul Patimilor Sale, cu privirea îndreptată spre Cruce şi, prin Cruce, spre Înviere şi Mântuire.

Credincioşii vor parcurge drumul până la Catedrala "Schimbarea la Faţă" (B-dul Eroilor nr. 1o), invocând în suflete milostivirea lui Dumnezeu: "Prin Patima Sa dureroasă, ai milă de noi şi de lumea întreagă!".

Vor fi împărţite mici cruci de hârtie, simbolizând crucea fiecăruia, care vor fi fixate apoi, în faţa Sf. Altar din catedrală, pe Crucea mare de lemn simbolizând Crucea Mântuitorului, pentru că El ia asupra Sa păcatele fiecărui om: "El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi" (Isaia 53,5).

După sosirea în Catedrala episcopală, va urma un timp de adoraţie în biserică şi recitarea Rugăciunii specifice Postului Mare, Calea Crucii.

Comenteaza