Tradiții și obiceiuri de Sf. Dumitru. Ce este interzis să faci astăzi

Tradiții și obiceiuri de Sf. Dumitru. Ce este interzis să faci astăzi

Ultima dintre cele mai importante sărbători ale toamnei are loc în 26 octombrie, când creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir este prăznuit de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 26 octombrie.

În ajunul sărbătorii, oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri, iar cei care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an, vor fi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. Se crede că focul alungă atât fiarele, dar are şi puteri roditoare, astfel încât dupa ce este stins oamenii obişnuiesc să împrăştie cenuşa în grădină.

Femeile mai înaintate în vârstă, în special cele din mediul rural, obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc, conform calendarulortodox.ro.

De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană coliva de Samedru, dar şi colaci în formă de cruce.

Prin Moldova, pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă, în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă se aşează o oaie neagră, înseamnă că iarna va fi una bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.

Ce e interzis să faci de Sfântul Dumitru

Tradiția spune că în această zi nu ai voie să folosești pieptenele deoarece vei atrage necazuri și primejdii. Se mai spune că cine seamănă usturoiul pe 26 octombrie va avea parte de pagube anul care vine.

De asemenea, în această zi nu ai voie să speli, să calci, sau să coși. Femeile trebuie să se țină departe de treburile casnice, iar bărbații de cele din gospodărie. Totodată, cei care au datorii trebuie să le plătească până la Sfântul Dumitru pentru a le merge bine anul viitor.

 Se spune că cei care respectă cu sfințenie această sărbătoare vor fi feriți de boli.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza