Clujenii sunt invitați duminică, 31 mai 2026, să participe la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul orașului, un eveniment cu profundă semnificație religioasă și comunitară, care marchează sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.
Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena.
Clujenii sunt invitați să celebreze una dintre cele mai importante sărbători creștine, Floriile, în cadrul unui eveniment special organizat de Parohia Ortodoxă "Sfântul Mare Mucenic Mina" și Asociația "Locul lui Mina".
Sărbătoarea de Buna Vestire are loc pe 25 martie 2026 și are o însemnătate puternică pentru creștini.
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.
Sfinții Mucenici Teopempt și Teonas sunt prăznuiți în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 ianuarie.
Pe 25 noiembrie, creștinii o sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Ecaterina, zi încărcată de tradiții și obiceiuri menite să aducă protecție, lumină și înțelepciune.
Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor, Anempodist sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 2 noiembrie. Tot astăzi, romano-catolicii îi pomenesc pe cei trecuți în neființă.
Moşii de toamnă, aşa cum îi numeşte Biserica pe cei trecuţi în nefiinţă, sunt pomeniți în prima sâmbătă din noiembrie în fiecare an.
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc an de an, la 27 octombrie, pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ale cărui moaște se află în Capitală, în Catedrala Patriarhală.