Înălţarea Domnului este sărbătorită în acest an în ziua de 25 mai, la 40 de zile de la Înviere.
Pe 8 mai, credincioșii îl celebrează pe Sfântul Apostol și Evanghelist loan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”.
Săptămâna Luminată este pentru creștini începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paști, de Rusalii.
În multe case, un personaj numit Iepuraşul de Paşte aduce bomboane şi ouă de ciocolată copiilor în Duminica Paştelui. Dar de unde și când a apărut această tradiție?
Sâmbăta lui Lazăr, sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Floriilor, reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.
Pe 25 martie este sărbătoare cu roșu în Calendarul Creștin Ortodox. Credincioșii cinstesc Buna Vestire, prima sărbătoare închinată Maicii Domnului. Este și dezlegare la pește.
Pe 2 februarie, la 40 de zile după Nașterea Domnului, creștinii ortodocși sărbătoresc Întâmpinarea Domnului.
Sfinții Trei Ierarhi sunt prăznuiți, în fiecare an, în data de 30 ianuarie, sărbătoare notată cu Cruce Roșie în Calendarul Ortodox.
Prima săptămână din ianuarie este cea care încheie șirul sărbătorilor de iarnă, odată cu Boboteaza și Sfântul Ion.