Restricții de circulație din cauza caniculei! Ce vehicule sunt oprite azi în județele cu Cod Roșu

Restricții de circulație din cauza caniculei! Ce vehicule sunt oprite azi în județele cu Cod Roșu

Din cauza temperaturilor extreme, duminică, între orele 12:00 și 20:00, camioanele cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone nu vor putea circula pe drumurile naționale, expres și autostrăzile din județele Arad, Bihor și Satu Mare.

Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat că, în cursul zilei de duminică, între orele 12:00 și 20:00, în condițiile avertizării meteorologice cod roșu emise de Administrația Națională de Meteorologie, ce vizează caniculă, temperaturi extreme, nopți tropicale și disconfort termic deosebit de accentuat, va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele Arad, Bihor și Satu Mare.

Potrivit sursei citate, sunt exceptate de la aceste restricții: transportul de persoane; de animale vii și produse perisabile de origine animală și vegetală; vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră; funerare; poștale; de echipamente de prim ajutor; pentru distribuire de carburanți; de mărfuri sub temperatură controlată; pentru tractări vehicule avariate; pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; de apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare; de produse provenite din exploatări agricole; militare implicate în exerciții multinaționale; rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR); de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

Reamintim că ANM a emis mai multe avertizări de temperaturi ridicate și disconfort termic, care intră în vigoare în 2 august:

O avertizare Cod Roșu este valabilă în intervalul 2 august, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00, pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad.

Meteorologii avertizează că valul de căldură intens va persista pentru a treia zi consecutiv, iar temperaturile vor fi comparabile cu recordurile absolute ale începutului lunii august. Maximele vor atinge 37–38 de grade în Satu Mare și 39–40 de grade în Arad și Bihor. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime cuprinse între 19 și 25 de grade.

În același interval va fi în vigoare un Cod Portocaliu de caniculă pentru județele Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș.

În aceste zone, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Local, minimele nocturne vor rămâne între 20 și 24 de grade, caracterizând o nouă noapte tropicală.

ANM a emis și un Cod Galben pentru vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului și al Transilvaniei, precum și pentru jumătatea nordică a Moldovei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului. Pe alocuri noaptea va fi tropicală cu minime de 20...22 de grade.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .