12 milioane de lei pentru modernizarea Spitalului Clinic de Recuperare

12 milioane de lei pentru modernizarea Spitalului Clinic de Recuperare

Plenul Consiliului Județean (CJ) Cluj a aprobat proiectul cu finanțare europeană vizând reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea ambulatorului Spitalului Clinic de Recuperare (SCR) Cluj-Napoca.

Lucrările propuse a se realiza în perioada imediat următoare vor viza, în principal, schimbarea destinației actuale a corpului C13 M – Laboratoare în ambulatoriu pentru adulți și copii. Alături de noul compartiment în care se vor realiza tratamente în medicina hiperbară, se vor mai crea spații suplimentare pentru decongestionarea funcțiunilor existente la parter și etajul 1 din clădirea principală a spitalului.

„Având în vedere faptul că SCR este singurul cu acest specific din Transilvania, este mai mult decât necesar să investim în infrastructura sa, astfel încât să le putem oferi zecilor de mii de pacienți tratați aici anual cele mai bune condiții și servicii medicale”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Finanțat în cadrul Programului Operațional Regional, proiectul are o valoare de 12,7 milioane de lei cu taxa pe valoarea adăugată inclusă, dintre care 10,4 milioane reprezintă asistența financiară nerambursabilă solicitată, contribuția proprie a CJ Cluj cifrându-se la aproape 2,3 milioane.

Necesitatea demarării acestei investiții este justificată de faptul că, în prezent, ambulatoriul spitalului aflat în subordinea forului administrativ județean funcționează în corpul C - policlinica spitalului, locația fiind folosită la capacitate maximă, fără posibilități reale de extindere și de refuncționalizare.

Prin derularea investiției se urmărește efectuarea unei cât mai bune distribuiri a fluxurilor de la nivelul spitalului pentru a evita în acest mod suprapunerea fluxului de pacienți internați cu cei tratați ambulator, noile spații urmând a asigura o funcționare corespunzătoare ambulatorului integrat, într-un spațiu modern, orientat către confortul pacienților și către calitatea actului medical.

La parter se va afla ambulatorul de copii, cu o sală de așteptare și cu grupuri sanitare separate, conform normelor sanitare în vigoare. Ambulatorul pediatric constă într-un cabinet de ortopedie și o sală de ghipsare, iar în sala de așteptare se va afla o instalație de ticketing care să permită o ordonare a fluxului pacienților.

Se urmărește, astfel, asigurarea unui acces universal la această locație pentru a permite o folosire facilă și a reduce din stresul pacienților. Totodată, la parter vor fi create un spațiu pentru arhivă și o încăpere pentru instalațiile ambulatorului, vestiare pentru personal, încăpere pentru server și depozitări specifice.

La etajul I se va afla ambulatorul pentru adulți, acolo unde sala de așteptare va fi dotată cu un sistem de ticketing care va reduce aglomerarea din fața cabinetelor. Pe un display afișat în sală pacienții vor fi informați dacă medicul consultă și se pot orienta pentru a afla momentul în care pot intra la consult.

În partea estică a planului sunt organizare spațiile de întreținere, depozitare și pentru personal. La etajul II se va afla o sală de așteptare dotată cu sistem de ticketing și cabinetele de ortopedie, chirurgie și sălile de tratament pentru adulți. Accesul pentru persoanele imobilizate se face cu ajutorul lifturilor.

Fațada corpului M va fi finisată cu materiale rezistente, cu o bună comportare în timp: tencuială decorativă, fațadă ventilată ceramică și placare cu tablă lisă fălțuită. Se vor reface finisajele exterioare - se demolează platformele, trotuarele și rigolele existente; se fac lucrări de terasamente pentru stabilizarea suprafețelor dalate; se realizează hidroizolări la soclul clădirii și se aplică soluții tehnice pentru a nu mai intra apă în zona fundației clădirii.

Alte operațiuni vor consta în refacerea rigolei perimetrale și acoperirea cu dale speciale; refacerea trotuarului de gardă de pe latura nordică a clădirii, dar și trasarea parcării și montarea pardoselilor în funcție de specificul utilizării.

Principiul director al amenajării exterioare a ambulatorului constă în asigurarea separării circulației auto de cea pietonală și reducerea suprafețelor dalate. Spațiul verde din jurul ambulatorului va fi recondiționat și se vor planta arbori foioși, de înălțime medie, în aliniament.

Comenteaza