400.000 de persoane vaccinate la Cluj. S-au golit listele de pe platforma de programări

400.000 de persoane vaccinate la Cluj. S-au golit listele de pe platforma de programări

Mii de clujeni se vaccinează zilnic în centrele deschise în județ, fără programare, în prezent fiind disponibile mii de doze de vaccin.

Numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 a ajuns sâmbătă după-amiază la 398.188. În cursul zilei de sâmbătă au fost imunizate 5.578 de persoane, dintre care 504 din rândul cadrelor medicale, 1.908 persoane care se încadrează în etapa a doua, 2.470 de persoane eligibile pentru vaccinare în etapa a treia și 696 de persoane, în centrul drive-thru, unde s-a ajuns la un total de 16.139 vaccinări în mașină. 

De asemenea, sâmbătă a fost și ziua în care listele de așteptare de pe platforma de programare la vaccinare, pe care în urmă cu două luni mii de clujeni așteptau la rând să prindă un vaccin, au intrat în istorie, fiind golite. În prezent, în Cluj, vaccinul este la liber, iar cei care doresc să se imunizeze trebuie doar să se prezinte într-un centru de vaccinare cu buletinul.

400.000 de persoane vaccinate la Cluj. S-au golit listele de pe platforma de programări

 

Comenteaza