5 morți și sub 500 de cazuri noi de COVID în ultima zi/ Clujul rămâne în TOP la incidență

5 morți și sub 500 de cazuri noi de COVID în ultima zi/ Clujul rămâne în TOP la incidență

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate cinci decese ale unor pacienți confirmați cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, în România au fost depistate 445 de persoane infectate cu noul coronavirus, cu 31 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, în ultima zi au fost raportate 5 decese ale unor pacienți confirmați cu COVID.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în Bucureşti - 123 și în judeţul Brașov - 35 de noi infectări depistate. În Cluj au fost raportate 17 cazuri noi, număr de infectări cu care județul se situează pe locul 8 pe țară.

În ceea ce privește incidența cazurilor, cea mai mare valoare se înregistrează în municipiul București - 0,83 la mie, urmat de Cluj cu 0,60 cazuri la o mie de locuitori. Media națională a coborât azi la 0,23 la mie.

În Cluj-Napoca rata infectărilor este de 0,79 cazuri la mie, în oraș fiind active 265 de cazuri de boală din cele 453 înregistrate în județ.

În Cluj sunt 36 de pacienți cu COVID internați în spitale, printre care și un copil, iar pe secțiile ATI sunt 10 bolnavi în stare gravă, toți adulți.

Pe secțiile COVID din țară sunt 704 persoane internate, dintre care 46 minori, iar la Terapie Intensivă sunt 84 pacienți.

Comenteaza