A doua opinie medicală, decontată de stat. Legea a fost adoptată

A doua opinie medicală, decontată de stat. Legea a fost adoptată

Proiectul de lege potrivit căruia pacienții asigurați au dreptul la o a doua opinie medicală plătită de sistemul de asigurări de sănătate a fost adoptat în Camera Deputaților. Anunțul a fost făcut de deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.

"Astăzi, în plen, am susținut și am votat modificarea Legii dreptului pacientului, prin care introducem clar și aplicat dreptul la a doua opinie medicală decontată de sistemul public. (...) A doua opinie medicală nu va mai fi un privilegiu al celor care își permit clinici private, ci un drept decontat de sistemul de asigurări de sănătate" - a transmis deputatul PNL Ovidiu Cîmpean.

Acesta a precizat că a inițiat acest proiect "alături de colegul meu, deputatul UDMR Dr. Vass Levente, pentru că în fața unui diagnostic grav sau a unei intervenții chirurgicale majore, orice pacient se simte vulnerabil. (...) Nu e vorba de neîncredere, ci de liniște. De a ști că ai luat decizia corectă pentru tine sau pentru cineva drag, într-un moment în care presiunea e mare".

Potrivit noilor prevederi, pacienții care primesc un diagnostic grav sau sunt puși în fața unei intervenții chirurgicale majore vor putea solicita o a doua opinie medicală, fără a mai suporta costurile din propriul buzunar.

"Țări precum Germania sau Marea Britanie folosesc de ani buni acest mecanism ca instrument de control al calității. Este o plasă de siguranță profesională. (...) În prezent, mulți români caută o a doua opinie pe cont propriu, suportând costuri mari sau pierzându-se într-un labirint birocratic" - a precizat deputatul PNL.

Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Comenteaza