Alertă în lumea medicală: O boală necunoscută, asemănătoare gripei, a ucis zeci de persoane în Africa

Alertă în lumea medicală: O boală necunoscută, asemănătoare gripei, a ucis zeci de persoane în Africa

Oficialii din domeniul sănătății investighează boala misterioasă din sud-vestul Congo-ului, după ce au apărut zeci de decese.

Boala, care provoacă febră, dureri de cap și tuse, a afectat până acum persoane de toate vârstele, inclusiv copii.

Cazurile au apărut în regiunea Panzi, care are facilități de sănătate limitate și se află la aproximativ 700 de kilometri sud-est de capitala Kinshasa.

„Un eveniment de sănătate publică necunoscut” detectat începând cu 24 octombrie «a provocat deja decesul a 27 de persoane dintr-un total de 382 de persoane afectate», a declarat Institutul Național de Sănătate Publică într-un raport publicat marți și transmis de AFP, scrie 360medical.ro.

Potrivit autorităților locale, numărul ar putea fi mai mare.

„Societatea civilă și medicul șef al zonei de sănătate Panzi au raportat pierderea a 67 de vieți”, a declarat ministrul provincial al sănătății, Apollinaire Yumba.

O echipă de epidemiologi a fost trimisă în zonă, a adăugat el, îndemnând oamenii să nu intre în panică și să limiteze deplasările.

„Intrarea și ieșirea din această zonă de sănătate trebuie să fie limitate”, a precizat Yumba.

El a adăugat că oamenii trebuie „să evite să se salute strângându-și mâna, și să se spele regulat pe mâini”.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pentru AFP că lucrează cu autoritățile congoleze „pentru a înțelege situația”.

„Am trimis o echipă în zonă pentru a colecta probe în vederea unor investigații de laborator”, a precizat organismul sanitar al ONU.

RDC, una dintre cele mai sărace țări din lume, a fost în ultimele luni epicentrul unei epidemii de mpox, cu peste 1.000 de decese până acum.

Comenteaza