Tișe, despre Spitalul Monobloc de Copii: „Nu mai este niciun dubiu asupra finanțării, Clujul va avea acest spital! A fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea”

Tișe, despre Spitalul Monobloc de Copii: „Nu mai este niciun dubiu asupra finanțării, Clujul va avea acest spital! A fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că realizarea Spitalului Monobloc de Copii a intrat într-o etapă decisivă, după vizita ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, la Cluj-Napoca.

AlinTișe a vorbit la Ziua Live despre emoția pe care a trăit-o după ani de eforturi pentru realizarea Spitalului Monobloc de Copii.

„A fost pentru mine una dintre cele mai mulțumitoare, cele mai bucuroase zile de când fac administrație”, a declarat Alin Tișe, referindu-se la momentul vizitei ministrului Sănătății.

Acesta a explicat că proiectul a trecut prin numeroase obstacole în ultimii șase ani, iar anunțul privind perspectiva finanțării reprezintă un moment important pentru Cluj.

„Clujul va avea un spital. Nu mai este niciun dubiu asupra finanțării. Copiii noștri vor avea siguranță, familiile lor vor avea siguranță, tinerii care vor avea copiii vor merge cu încredere la acest spital”, a afirmat președintele CJ Cluj.

Potrivit acestuia, proiectul se află pe primul loc în lista unităților medicale evaluate și considerate mature pentru finanțare. Tișe susține că, în aceste condiții, nu mai există dubii în privința finanțării și că următorul pas important este semnarea contractului.

Dincolo de dimensiunea investiției, Alin Tișe a insistat asupra problemelor medicale pe care Spitalul Monobloc ar urma să le rezolve. În prezent, serviciile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca sunt organizate în aproximativ 14 locații, iar unele dintre clădirile în care funcționează secțiile au o vechime considerabilă. Președintele CJ a dat exemplul Pediatriei I, într-o clădire care datează, potrivit acestuia, din 1810-1820.

Faptul că actualul spital este împărțit în mai multe clădiri înseamnă că un copil ajuns la UPU poate fi nevoit să fie transportat cu ambulanța către o altă locație, în funcție de specialitatea medicală de care are nevoie.

„Astăzi există riscul în orice moment ca anumiți copii pe care noi îi purtăm dintr-o secție în alta în salvare să poată să moară. Chiar să moară. Pare că este o exagerare, dar nu este o exagerare”, a afirmat Alin Tișe.

Acesta a vorbit și presiunea asupra Unității de Primiri Urgențe, unde timpul de așteptare poate ajunge la patru ore, în condițiile numărului mare de copii care se adresează spitalului și ale capacității limitate de preluare.

„Imaginați-vă să mergi cu copilul la urgență și tu să stai la urgență patru ore la rând, să-ți vină rândul”, a spus președintele CJ Cluj.

Un alt argument important pentru construirea unui spital pediatric modern este adresabilitatea regională a unității medicale clujene. Potrivit lui Alin Tișe, aproximativ jumătate dintre copiii tratați în prezent la Spitalul de Copii provin din alte județe, nu din Cluj.

„Ne dorim pentru viitorul copiilor noștri, pentru toți cei care vin la Cluj sau, de altfel, pentru clujeni, să aibă un spital modern, dotat, unde să te duci cu încredere”, a explicat președintele Consiliului Județean.

Rogobete promite fonduri pentru Spitalul de Copii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete s-a aflat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, chiar pe șantierul viitorului Spital Pediatric Monobloc din cartierul Borhanci. La finalul vizitei pe șantier, ministrul a dat asigurări că proiectul va primi finanțare începând cu anul 2027. 

„Eu estimez că la începutul anului viitor se va semna contractul de finanțare pentru acest spital, o valoare aproximativă de 200 milioane de euro”, a declarat Alexandru Rogobete, sâmbătă, la Cluj-Napoca. 

Spitalul Pediatric Monobloc: peste 500 de paturi și 8 săli de operații

Alin Tișe susține că viitorul Spital Monobloc de Copii din Cluj va avea dimensiuni impresionante și va fi cel mai mare de acest fel din Europa. Proiectul prevede o amprentă la sol de aproximativ 3,3 hectare și o suprafață desfășurată de aproape 10 h

Viitoarea unitate medicală va avea regim de înălțime S+P+5E+etaj tehnic și va concentra într-un singur ansamblu serviciile medicale pediatrice.

Proiectul prevede:

  • 506 paturi pentru spitalizare continuă;
  • 51 de paturi pentru spitalizare de zi;
  • 30 de paturi ATI;
  • 8 săli de operație;
  • 18 secții și compartimente medicale;
  • spații pentru tratarea pacienților cu arsuri;
  • secție de îngrijiri cronice și paliative.

Proiectul include, de asemenea, o maternitate, aceasta urmând să fie amenajată în zona prevăzută inițial pentru psihiatrie pediatrică.

Noua construcție este concepută pentru a deservi nu doar pacienții din județul Cluj, ci și copii din întreaga regiune.

Conceptul arhitectural al spitalului a fost realizat de asocierea Planho Consultores – 4B Consultanță Arhitectură, desemnată câștigătoare în urma concursului internațional de soluții, iar Dico și Țigănaș a participat ulterior la dezvoltarea proiectului tehnic și coordonarea arhitecturii.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .