ALOPEDI, telefonul de urgenţă pentru copii : Peste 1.000 de apeluri pe lună

ALOPEDI, telefonul de urgenţă pentru copii : Peste 1.000 de apeluri pe lună

Numărul părinţilor care au apelat serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgenţă (ALOPEDI – 0364 917) în primul trimestru din acest an s-a ridicat la nu mai puţin de 3.386, mai mult de jumătate dintre apeluri finalizându-se cu recomandări care au permis îngrijirea copilului la domiciliu.

Președintele Consiliului Județean, Alin Tişe, a realizat împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean, o analiză a activității serviciului gratuit de sfat medical telefonic de urgență ALOPEDI 0364-917, din primul trimestru al anului 2019.

Raportul întocmit de responsabilii de proiect a indicat faptul că în primele trei luni ale acestui an ALOPEDI 0364-917 a fost apelat de nu mai puțin de 3.386 de părinți, majoritatea apelurilor – 65% - finalizându-se cu recomandări care au permis îngrijirea copilului la domiciliu, urmând sfaturile oferite telefonic de către medicul de gardă ALOPEDI. De asemenea, în perioada menționată, doar 12% dintre copii au necesitat consult medical de urgență.

În ceea ce privește motivele pentru care părinții au apelat ALOPEDI, acestea se referă, în marea lor majoritate, la febră, urmată de problemele respiratorii - 21% și problemele digestive - 16%.

Reamintim în acest context faptul că ALOPEDI 0364-917 este serviciul de sfat medical telefonic de urgență al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia. Medicii care deservesc acest call-center efectuează un triaj telefonic al urgențelor pediatrice, asigurând sfaturi în situațiile ce pot fi rezolvate la domiciliu, în cazul copiilor fără manifestări sugestive de boală severă. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului respectiv precum și momentul în care copilul are nevoie de consult medical față în față.

Marele avantaj al acestui serviciu de telemedicină implementat de Spitalul de Copii din Cluj îl reprezintă economia de timp și bani, respectiv confortul asigurat micuților pacienți și părinților acestora care nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la medic decât în situațiile în care acest lucru se impune cu necesitate. În același timp, ALOPEDI permite decongestionarea unității de primire a urgențelor, aspect esențial, în special în perioade cum a fost primul trimestru, în care riscul contractării unor infecții, preponderent respiratorii, era destul de ridicat, în cazul în care copiii s-ar fi deplasat la UPU sau la camerele de gardă ale spitalelor.

Comenteaza