Alte două decese din cauza COVID-19. Bilanțul a ajuns la 46

Alte două decese din cauza COVID-19. Bilanțul a ajuns la 46

Alte două decese din cauza noului coronavirus au fost raportate luni, bilanțul ajungând, astfel, la 46.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, este vorba de doi bărbați din Timiș, cu afecțiuni asociate.

Decesul numărul 45 este al unui bărbat de 57 de ani, din județul Timiș. În data de 27.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 care au fost testate la Spitalul  Clinic de Boli Infecțioase Timișoara. Rezultatul testării din data de 28.03.2020 a confirmat că pacientul eate  pozitiv. Bărbatul avea cardiopatie, TBC. și diabet zaharat tip II. Pacientul a fost contact al unei persoane din familie sosită din Germania.

Cel de-al 46-lea deces este al unui bărbat de 70 de ani, tot din Timiș. Acesta avea și cardiopatie și diabet zaharat tip II.  Pacientul a fost în contact cu caz confirmat.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 180 au fost declarate vindecate și externate.

Comenteaza