Aparat vital pentru Spitalul Judeţean: un angiograf de ultimă generaţie ajunge la Cluj

Aparat vital pentru Spitalul Judeţean: un angiograf de ultimă generaţie ajunge la Cluj
Până acum, medicii erau obligaţi să lucreze cu un angiograf uzat, vechi de mai bine de 14 ani, cu teama că aparatul s-ar putea defecta din clipă în clipă.

Cadrele medicale ale secţiei cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au solicitat de ani buni achiziţionarea unui nou aparat medical de acest fel, în condiţiile în care vechiul echipament prezenta probleme pe bandă rulantă. Reparaţiile din ultimii ani au fost costisitoare, iar unele piese de schimb nici măcar nu se mai găsesc pe piaţă. Numai în 2014 s-au alocat peste 200.000 lei pentru reparaţie, însă aparatul a continuat să afişeze erori. Unitatea medicală avea nevoie urgentă de un nou angiograf pe care, în ciuda promisiunilor de la minister, a fost nevoită să îl aştepte o perioadă îndelungată.

Echipamentul este indispensabil pentru diagnosticul și tratamentul intervențional al urgenţelor cardio-vasculare. "Având la dispoziţie un angiograf modern, pot fi urmărite şi alte direcţii de dezvoltare, cum ar fi proceduri terapeutice valvulare, de implantare a unor proteze valvulare aortice sau de reparație de valvă mitrală, fără a fi necesară intervenţia chirurgicală pe cord. Defectele structurale cardiace pot beneficia de o terapie percutană, mult mai puţin invazivă, în comparaţie cu intervenţiile chirurgicale pe cord", a declarat Călin Homorodean, chirurg la Secţia Cardiologie II. Angiograful a costat 2.916.000 lei (cu taxa pe valoarea adăugată), cu garanţie completă pentru 10 ani, iar fondurile au fost asigurate de la Ministerul Sănătăţii.

Cel mai frecvent, echipamentul angiografic achiziționat servește pentru investigarea si tratarea afecțiunilor cardiace coronariene și a patologiei arteriale periferice: boala arterială a membrelor inferioare, leziunile carotidiene și ale arterelor renale sau mezenterice. „Angiograful este un aparat radiologic de înaltă performanță utilizat pentru vizualizarea cinematografică, cu ajutorul razelor X, a pereților vaselor de sânge, permițând astfel diagnosticarea îngustărilor, ocluziilor sau a dilatărilor vaselor. Într-o etapă ulterioară diagnosticului, aparatul permite desfășurarea manoperelor terapeutice de corectare a anomaliilor constatate. Aceste gesturi medicale constau de regulă în introducerea în interiorul vasului a unui fir metalic care servește drept ghid pentru avansarea și inflația unui balonaș la nivelul îngustării. Ulterior, procedura terapeutica se încheie prin amplasarea in interiorul vasului a unui arc metalic tubular (denumit stent), care menține vasul deschis", a explicat Homorodean. La pacienții cu infarctul miocardic acut, o artera coronară care hrănește mușchiul cardiac este complet obstruată de un cheag de sânge, iar mușchiul cardiac începe să se distrugă. În acest caz, intervenția angiografică coronariană de urgență, de deschidere a arterei poate fi salvatoare de viață.

Licitația s-a încheiat în 22.10.2015, iar contractul cu firma câştigătoare s-a semnat în 22.03.2016. Contractual, în termen de 60 de zile lucrătoare de la primirea comenzii ferme, furnizorii se obligă să instaleze și să pună în funcțiune noile aparate, explică reprezentanţii SCJU.

La SCJU Cluj va ajunge şi un mamograf performant, întrucât vechiul aparat şi-a depăşit durata normală de funcţionare. Noul echipament, de 1,58 milioane de lei, va permite efectuarea unor manopere intervenţionale (biopsii mamare şi ganglionare, localizări preoperatorii ghidate mamografic și ecografic), iar diagnosticul va putea fi stabilit cu mai multă precizie şi acurateţe, fapt care va reduce semnificativ incidenţa intervenţiilor chirurgicale şi a rezultatelor fals negative.Licitația s-a încheiat la data de 12.02.2016 (întârzierea s-a datorat unei contestații), iar contractul cu firma câștigătoare s-a semnat în 17.03.2016.

Comenteaza