Aproape jumătate dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută, în Bucureşti, Cluj și încă trei județe

Aproape jumătate dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută, în Bucureşti, Cluj și încă trei județe

Peste 38% dintre cazurile confirmate cu noul coronavirus din ultima săptămână au fost înregistrate la persoane nevaccinate anti-COVID.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie, 47,2% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Arad şi Ilfov.

De asemenea, 38,1% dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate anti-COVID. Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 41,4% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

INSP precizează că 63,2 % din totalul deceselor s-au înregistrat în Mureş, Timiş, Brăila, Cluj şi Ilfov. Conform sursei citate, 57,9% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, conform INSP, 86,5% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 ani, iar 54,7% - la bărbaţi. 93,7% dintre cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată. 

Comenteaza