Bărbat cu COVID trimis acasă de la poarta spitalului, ajuns să fie intubat la Cluj-Napoca

Bărbat cu COVID trimis acasă de la poarta spitalului, ajuns să fie intubat la Cluj-Napoca

Un bărbat cu COVID a ajuns la spital, în Cluj-Napoca, cu mașina personală, și a fost intubat, după ce la spitalul din Gherla i s-a spus că nu are nimic și a fost trimis acasă.

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, confirmat cu COVID-19 a făcut o reclamație la adresa Spitalului Municipal Gherla după ce medicul de acolo l-ar fi trimis acasă că nu are nimic, iar, ulterior, a ajuns să fie intubat cu infecție severă într-un spital din Cluj-Napoca, scrie gherlainfo.ro.

Iată sesizarea transmisă conducerii spitalului din Gherla, în care bărbatul detaliază cele întâmplate:

„Subsemnatul Duculescu Claudiu, domiciliat în Gherla, județul Cluj, vă aduc la cunoștință următoarele:
În data de  4 noiembrie 2020 am facut o examinare radiografica la dl. dr. Lumezeanu Bube (un medic deosebit, mulțumiri), deoarece mă simțeam rău. Dânsul, în urma investigațiilor, mi-a recomandat consult pneomofiziologic, deoarece a văzut ceva la plămânul drept. Am sunat medicul de familie, d-na. dr. Mișca, am rugat-o să-mi dea trimitere la TBC. Aceasta mi-a cerut să fac testul Covid, deoarece așa sunt protocoalele.

În data de 6 noiembrie am facut testul Covid-19, cu rezultat pozitiv. Medicul de familie mi-a spus să stau izolat acasă, fără să-mi dea trimitere la TBC, deoarece așa sunt protocoalele.

După câteva zile, starea mea de sănătate s-a agravat. În ziua de 11 noiembrie, în jurul orelor 16-17, am fost nevoit sa chem ambulanța, deoarece nu-mi scădea febra sub 38,3 și respiram din ce în ce mai greu.

Într-un timp scurt a ajuns un echipaj al ambulantei de la Dej. Echipajul medical a decis să mă transporte la spitalul din Gherla. La poarta spitalului a fost chemat medicul de gardă din acea zi, dl. dr. Belc Adrian. Acesta mi-a luat temperatura, a spus că am 35,6 și a luat decizia de a mă trimite acasă, fără alte investigații: „Nu am ce să-i fac, du-l acasă” .

Acasă, familia a făcut rost de un alt termometru, care a indicat tot 38,3, la fel cum a fost măsurată înainte de a merge la spital.

În urma acestui refuz de a fi consultat de personalul medical de la spitalul Gherla, am luat decizia de a mă deplasa cu mașina proprie la spitalul Clujana din Cluj-Napoca. Acolo, d-na. dr. Cătinean Florina de la UPU a constatat că am „infecție Covid – formă severă” și a luat imediat decizia de-a mă interna.

Vreau să informez ca datorită nepăsării personalului pe care îl conduceți dumneavoastră, odată ajuns la Clujana, personalul UPU de acolo, văzând starea gravă de sănătate în care mă aflam și rezultatul investigațiilor facute imediat, a luat decizia de a mă intuba cu oxigen, urmând sa rămân așa timp de 10 zile.


Prin aceasta scrisoare vreau să vă aduc la cunoștință ce personal aveți în subordinea dumneavoastră și vreau să remarcați faptul ca instrumentarul pe care îl folosesc dumnealor nu este conform, dovada termometrul de acasă și cel de la UPU Cluj.

Îmi pare nespus de rău sa afirm faptul că unitatea pe care o conduceți, din punctul meu de vedere, este incompetentă de a oferi sprijin și servicii medicale populației din municipiul Gherla și împrejurimi.

În urma celor relatate mai sus va rog să luați masurile cuvenite pentru a nu fi în aceeași situație și alți pacienți plătitori de CAS din municipiul Gherla.

Recomandarea mea ar fi un schimb de experiență între personalul pe care îl conduceți și personalul de la spitalul municipal din Cluj-Napoca, deoarece vă informez ca la Interne 1 unde am fost internat,  dr. Militaru Valentin și dr. Rădulescu Liliana, împreună cu echipele lor, își fac meseria cu mult devotament și profesionalism (mulțumiri și tot respectul pentru personalul de la Clujana).

În urma acestei scrisori mi-aș dori să luați măsurile corecte privind remedierea situației jenante în care se află unitatea pe care o conduceți dumneavoastră.

Cu stima, unul dintre cetățenii refuzați consultației”.

Managerul spitalului din Gherla, Mihaela Șomlea, spune că a luat la cunoștință de reclamația făcută și că faptele sesizate vor fi verificate, urmând a se lua măsurile corespunzătoare. 

Comenteaza