"Bărboşii" vor să cumpere o ambulanţă pentru SMURD Cluj

După ce reprezentanţii UPU-SMURD au reclamat vechimea ambulanţelor din Cluj, povestind cum un pacient nu a putut fi preluat de prima echipa trimisă deoarece cădea uşa salvării, cei de la Beard Brothers au decis să pornească o campanie umanitară.

Vor să strângă bani pentru a achiziţiona o ambulanţă nouă pentru SMURD. Ar fi nevoie de circa 150.000 de euro. "Ştiai că durata optimă de viaţă a unei ambulanţe e de 5 ani? Ghici câte dintre ambulanţele din Cluj au depăşit durata respectivă? Îţi spunem noi, toate! Cât costă? La prima strigare, 150.000 de euro. Zicem la prima strigare pentru că intenţionăm să răscolim pământul să găsim cel mai bun preţ. Cum? Ca de obicei, plănuim să implicăm toată comunitatea, pentru ca noi, oamenii, suntem o putere! Ce zici, te bagi?". Toate acţiunile din acest an ale "bărboşilor" vor fi direcţionate spre achiziţionarea ambulanţei, de la campionat de poker, maratoane, petreceri, etc.

Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, la finalul lunii ianuarie 2018, că instituţia pe "stă prost" în ceea ce priveşte mijloacele de intervenţie, în special la ambulanţe, unele având peste 11 ani vechime. "La ambulanţe stăm cel mai prost, avem o singură ambulanţă cu vechime de 6 ani în intevenţie, restul sunt de la 7 ani în sus. Se strică frecvent, au fost ambulanţe stricate, nu am avut bani să le reparăm şi, astfel, au fost zone din judeţ care nu au mai fost acoperite", a spus Moldovan.

La rândul său, medicul şef UPU-SMURD Cluj, Cristian Ursu, a declarat că cele mai multe problemele apar din cauza vechimii mijloacelor auto în momentul unei intervenţii.

"Cele mai mari probleme sunt legate de ambulanţele cu care lucrăm şi aparatura de pe ele, sunt ambulanţe vechi şi aparatură veche. Avem o ambulanţă de 11 ani care nu mai face faţă. Problemele apar când mergi la o intervenţie şi constaţi că ambulanţa nu mai trage şi ceri dispeceratului să trimită alta sau când ajungi la caz şi se defectează ambulanţa cu un pacient în stare critică în maşină. Au fost situaţii de acest fel şi de fiecare dată am fost nevoiţi să solicităm un alt echipaj pentru a prelua pacientul. Au fost şi situaţii hilare, am cerut un alt echipaj pentru a ne prelua un pacient deoarece nu se mai închidea uşa de la ambulanţă şi exista riscul pierderii uşii până când ajungeam la finalul intervenţiei", a spus Ursu. Potrivit acestuia, pentru situaţiile critice contează fiecare secundă, iar pacienţii au de suferit în cazul în care o ambulanţă SMURD nu mai ajunge din cauza problemelor tehnice.

Parcul auto al SMURD Cluj cuprinde 15 autospeciale de intervenţie SMURD de diverse tipuri.

Beard Brothers a derulat recent alte două campanii de strângere de fonduri care s-au adresat sistemului de sănătate din Cluj. Din sumele colectate, recent au început lucrările de renovare a etajului 2 al Clinicii Pediatrie III, secţie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca şi au cumpărat aparatură pentru secţia de arşi a Spitalului Judeţean de Urgenţe Cluj-Napoca.

 

 

 

Comenteaza