Video Bolnav de COVID internat la Cluj: „Nu este film de groază să semene cu ce am văzut aici. Printre asistente se plimbă doamna cu coasa”

Bolnav de COVID internat la Cluj: „Nu este film de groază să semene cu ce am văzut aici. Printre asistente se plimbă doamna cu coasa”

Un bărbat din Cluj, care a ajuns la Terapie Intensivă după ce s-a infectat cu noul coronavirus, a povestit din experiența trăită în spital.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

„Primele semne le-a dat o răceală. Simțeam ca obosesc foarte tare, și dacă mergeam doar dintr-o cameră în alta. Apropiații mi-au spus să nu-mi fac probleme, că e ceva normal, așa că abia după două zile jumătate am cerut ajutor”, povestește bărbatul.

Conform Gherlainfo.ro, omul a fost internat direct la ATI și trei zile a fost ținut sub observație atentă. Timp de opt zile nu a dat jos masca de oxigen de pe față. Acum se simte mult mai bine, iar peste puțin timp, dacă totul e în regulă, va putea merge acasă.

„Nu este film de groază să semene cu ce am văzut aici. Cele trei zile m-au marcat pe viață. E greu și pentru doctori, și pentru pacienți. Să lucrezi aici nu e serviciu, este eroism, e ca pe front. Iar printre asistente umblă doamna cu coasa”, a povestit bărbatul, cu experiența dramatică a decesului unui coleg de suferință. „Eu n-aș putea să lucrez aici, nici pentru un sac de bani. Cedezi psihic!”

Puterea să reziste virusului i-a dat-o fiica lui, care la plecare de acasă i-a spus „Te iubesc, tati!”, dar și soția, care urmează să nască în curând.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza