Raportul COVID: Câți clujeni au fost depistați cu noul coronavirus în ultima zi

Raportul COVID: Câți clujeni au fost depistați cu noul coronavirus în ultima zi

Clujul are cei mai mulţi pacienţi internaţi pe secţiile COVID din ţară, după București.

24 de clujeni au fost depistați cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în scădere față de ziua anterioară, când au fost raportate 40 de noi infectări.

Cele mai multe cazuri noi au fost raportate în Bucureşti - 182, urmat de județul Timiș, cu 44 şi de judeţul Cluj, cu cele 24 de noi infectări. 

Judeţul Cluj se situează pe locul doi pe țară, în ceea ce priveşte rata de infectare cumulată la 14 zile. Cea mai mare incidență este în Capitală - 0,89 de cazuri la mia de locuitori și în judeţele Cluj - 0,68, Sibiu și Timiș, ambele cu 0,61 cazuri la mia de locuitori. Media incidenței COVID la nivel național este de 0,28.

La Cluj sunt internați 44 de pacienți cu COVID, dintre care 14 pe secțiile ATI. 

Clujul ocupă locul doi pe țară la numărul persoanelor cu COVID internate la Terapie Intensivă, după București-Ilfov, unde sunt 23 de bolnavi la ATI.

De marți până miercuri, în România au fost raportate 566 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 și un deces.

Comenteaza