Câți elevi și profesori cu COVID-19 sunt în școlile din Cluj

Câți elevi și profesori cu COVID-19 sunt în școlile din Cluj

Zeci de elevi și cadre didactice au fost depistate cu noul coronavirus.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit Prefecturii Cluj, miercuri, numărul cazurilor confirmate în școlile din județ a ajuns la 89. Este vorba de 68 de elevi, din 38 de școli și de 21 cadre didactice din 17 unități. Marți seară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis că Liceul Teoretic Victor Babeș Cluj-Napoca, va funcționa în scenariul 3 (roșu).

Decizia vine ca urmare a confirmării a patru cazuri de îmbolnăviri, în trei clase diferite. Conform Inspectoratului Școlar Județean Cluj, la nivelul judeţului, în 10 şcoli cursurile s-au ținut online, după scenariul 3 (roşu), iar 125 de unități au funcționat în scenariul 2 (galben), adică hibrid.

Ultimul presupune participarea zilnică față în față a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială prin rotație de una sau două săptămâni a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.

În 288 de unități de învățământ preuniversitar din județ s-a aplicat scenariul 1 (verde), adică participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .