Câți români au trecut prin boală. Procentul de imunizare COVID din 11.000 de teste

Câți români au trecut prin boală. Procentul de imunizare COVID din 11.000 de teste

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, până în prezent, în cadrul studiului de seroprevalență, demarat la finalul lunii iulie, au fost recoltate 17.000 de seruri și au fost prelucrate 11.000.

Nelu Tătaru a precizat că, în urma prelucrării a 11.000 de teste din cadrul studiului de seroprevalenţă, procentul de imunizare la noul coronavirus este de 4,6%.

"Studiu de seroprevalenţă - 4,6% - ultimul procent pentru trecerea prin boală. S-au recoltat 17.000 de seruri. Din acestea, s-au lucrat 11.000. Până acum procentul de imunizare este de 4,6%", a afirmat vineri Tătaru.

Ministrul Tătaru a anunțat la începutul lunii iunie că testul de prevalenţă COVID-19, care va arăta procentul de populaţie imunizată la noul coronavirus, pe grupe de vârstă, pe judeţe, pe regiuni şi la nivel naţional, se va întinde pe lunile iunie, iulie, august şi va fi făcut pe un eşantion de 29.019 subiecţi:

"Testul de prevalenţă va dura în iunie, iulie şi cred că şi în august. Acest test de prevalenţă se face în toate cele opt regiuni de dezvoltare, în fiecare judeţ, iar în fiecare judeţ pe nouă grupe de vârstă. În fiecare judeţ se vor selecta trei laboratoare pentru analize medicale. Aceste trei laboratoare nu trebuie să fie cele de boli infecţioase sau cele care ţin de pneumologie, unde avem o patologie pulmonară accentuată şi ne poate influenţa studiul. Eşantionul calculat, el diferă de la judeţ la judeţ în funcţie de densitate şi de numărul de populaţie, este de 29.019 de subiecţi".

Comenteaza