Ce este DCD? Afecțiunea subdiagnosticată, la fel de frecventă ca ADHD

Specialiștii spun că deși este la fel de frecventă ca ADHD, totuși DCD rămâne o afecțiune subdiagnosticată.

Când un copil are dificultăți în a-și lega șireturile, a scrie citeț sau a sta în poziție verticală în timpul orelor de sport, acest lucru poate fi considerat stângăcie sau lipsă de efort. Însă, pentru aproximativ 5% dintre copiii din Marea Britanie, aceste dificultăți provin dintr-o afecțiune neurodezvoltatoare cunoscută sub numele de tulburare de coordonare a dezvoltării, cunoscută și sub numele de dispraxie.

DCD rămâne subdiagnosticată, înțeleasă greșit și insuficient sprijinită, cu toate că afectează aproximativ același procent de copii, ca sindromul ADHD.

Copiii cu DCD se confruntă zilnic cu dificultăți fizice legate de mâncat, îmbrăcat, tăiat cu foarfecele și scris de mână. Acestea nu sunt doar inconveniente. Se traduc în oboseală, frustrare și adesea excluziune socială . Comparativ cu mediile naționale, copiii din acest sondaj au fost mai puțin activi, doar 36% atingând nivelurile de activitate fizică recomandate. Mulți părinți se tem că dezangajarea timpurie de la sport cultivă obiceiuri pe tot parcursul vieții care vor submina sănătatea copiilor lor, scrie The Independent.

Impactul emoțional este la fel de sever. Un procent uimitor de 90% dintre părinți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la sănătatea mintală a copilului lor. Anxietatea , stima de sine scăzută și sentimentele de izolare sunt frecvente. Copiii cu DCD sunt semnificativ mai predispuși decât colegii lor să prezinte semne de dificultăți emoționale și legate de colegi.

DCD este o afecțiune care durează toată viața: nu dispare odată cu vârsta și, în prezent, nu există un „leac”. Cu toate acestea, cu sprijinul potrivit, mulți copii pot dezvolta strategii pentru a-și gestiona dificultățile și a se dezvolta. Intervenția timpurie, terapiile personalizate, în special terapia ocupațională și fizioterapia, și adaptările adecvate la clasă pot face o diferență semnificativă în ceea ce privește încrederea, independența și calitatea vieții unui copil.

În Marea Britanie familiile au raportat o așteptare medie de aproape trei ani pentru un diagnostic, aproape unul din cinci copii prezentând semne clare de DCD, dar neîncepând încă procesul de diagnosticare.

Diagnosticul, atunci când apare, este adesea binevenit: 93% dintre părinți spun că i-a ajutat să-și explice dificultățile copilului lor și le-a oferit claritate. Specialiștii subliniază și că pentru a îmbunătăți rezultatele pentru copiii cu DCD, este esențială intervenția terapeutică cât mai timpurie.