Ce n-ai voie să faci după ce ai primit cele două doze de vaccin anti-COVID

Ce n-ai voie să faci după ce ai primit cele două doze de vaccin anti-COVID

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) a emis noi îndrumări pentru cei care s-au vaccinat complet.

Având în vedere însă numărul ridicat de noi cazuri care apar zilnic (în SUA, aprox. 60.000) și amenințarea pe care o reprezintă noile variante, călătoriile sunt încă un subiect sensibil, chiar și pentru cei complet vaccinați, scrie CNN. Directorul CDC a precizat însă că aceste linii directoare nu vor fi ultimele.

„Înțelegerea noastră asupra virusului continuă să evolueze rapid. Recomandările emise astăzi sunt doar un prim pas”, a declarat directorul CDC, Dr. Rochelle Walensky, luni, la o conferință de presă la Casa Albă.

Andy Slavitt, consilierul administrației Biden pe probleme legate de Covid-19, a declarat că liniile directoare vor varia pe măsură ce progresează vaccinarea. În prezent, aproximativ 10% din populația SUA a primit cele două doze de vaccin.

„La un procent de 10% avem aceste recomandări. La 20-30%, vom avea alte recomandări”, a declarat Slavitt.

Cine a fost complet vaccinat se poate întâlni în spații interioare cu persoane complet vaccinate fără să poarte mască.

Cei vaccinați se pot întâlni în interior fără să poarte măști și cu persoane nevaccinate, dar care provin doar dintr-o singură altă locuință. Excepție fac însă cazurile în care oricare dintre aceste persoane sau persoane cu care locuiesc acestea prezintă un risc crescut de boală severă de la COVID-19.

De asemenea, cei care s-au vaccinat, dacă au fost în preajma cuiva care are COVID-19, nu trebuie să stea departe de ceilalți sau să fie testați decât dacă au simptome.

Dar dacă cei vaccinați locuiesc într-o comunitate și se află în apropierea cuiva care are COVID-19, ar trebui să stea totuși departe de ceilalți timp de 14 zile și să se testeze, chiar dacă nu au simptome, potrivit alephnews.ro.

Comenteaza