Cîțu: Vaccinarea este un drept, dar şi o responsabilitate

Cîțu: Vaccinarea este un drept, dar şi o responsabilitate

Vaccinarea este un drept, dar şi o responsabilitate, afirmă premierul Florin Cîţu, subliniind că Guvernul României este alături de UNICEF în Săptămâna Mondială a Imunizării, sărbătorită la sfârşitul lunii aprilie.

„Vaccinurile salvează sănătatea şi viaţa oamenilor! Au fost şi rămân singura cale pentru omenire de a se proteja de boli mortale, precum poliomielita sau variola. Acum vaccinurile reprezintă singura soluţie de a depăşi cu bine pandemia de COVID-19 şi de a ne întoarce în siguranţă la normalitate. Vaccinarea este un drept, dar şi o responsabilitate. Depinde de fiecare dintre noi să ne asigurăm că avem grijă de sănătatea noastră şi a celor dragi”, a scris Cîțu, într-o postare pe Facebook.

Premierul a ținut să le mulțumească medicilor pentru efortul din această perioadă.

„Mulţumesc încă o dată personalului medical pentru efortul supraomenesc pe care îl face, atât pentru tratarea pacienţilor, cât şi pentru susţinerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19! Guvernul României este alături de UNICEF în Săptămâna Mondială a Imunizării, pe care o sărbătorim la sfârşitul lunii aprilie şi susţine accesul copiilor şi adulţilor la vaccinuri care să le protejeze sănătatea”, a mai scris Florin Cîţu.

Etichete
Comenteaza