Foto Cluj: Peste 1.200 de persoane consultate, în opt comune, în campania pentru depistarea TBC. Care sunt rezultatele

Proiectul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" din București, derulat și în județul Cluj cu sprijinul Consiliului Județean, „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente", a fost finalizat recent.

Cu acest prilej au fost comunicate și principalele rezultate legate de implementarea proiectului cu finanțare europeană.

La activitățile de screening la nivelului județului au participat 1.209 persoane, fiind depistate două cazuri, iar alte 194 au avut trimiteri pentru patologii conexe suspectate de serviciile caravanei.

În vederea îndeplinirii în mod complet a obiectivelor programului, pe lângă stabilirea diagnosticului, specialiștii urmăresc întocmirea unui plan de tratament personalizat și monitorizarea constantă a progresului persoanei, inclusiv după finalizarea tratamentului.

„Chiar dacă numărul de cazuri de TBC depistate a fost, din fericire, unul redus, beneficiile acestei campanii de testare în comunitățile rurale ale Clujului sunt numeroase. Asta  întrucât, în medie, una din șase persoane testate a ridicat suspiciunea unor probleme de sănătate. Acesta e, de altfel, motivul pentru care am implicat funcționarii noștri, inclusiv în teren, pentru sprijinirea campaniei, deoarece dorim să asigurăm și cetățenilor cu venituri mai reduse șansa de a își verifica starea de sănătate. În fond, a preveni e mult mai ușor și mai ieftin decât a vindeca o boală", declară Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:

Reamintim faptul că, în prima parte a acestui an, caravana mobilă dotată cu aparatură modernă de radiologie s-a deplasat în opt comune clujene în care există comunități defavorizate, respectiv Iara, Florești, Gilău, Aghireșu, Baciu, Cojocna, Apahida și Buza.

Comenteaza