Clujul, din nou, în topul cazurilor de COVID-19

Clujul, din nou, în topul cazurilor de COVID-19
| Foto: DPA

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în săptămâna 24 - 30 aprilie, 38,8% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Sibiu şi Braşov.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

În perioada de referinţă au fost înregistrate 3.778 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 42 de decese la pacienţi cu COVID-19.

Potrivit raportului săptămânal de supraveghere, 49,8% dintre cazurile confirmate s-au înregistrat la persoane care nu s-au vaccinat anti-COVID.

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 54,2% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

51,4% dintre decese au fost înregistrate săptămâna trecută în Constanţa, Mureş, Bucureşti, Sibiu şi Argeş. 54,3% dintre decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate.

Conform INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi. Dintre persoanele care au murit, 93,8% aveau cel puţin o comorbiditate asociată, a transmis Agerpres

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .