News alert Clujul, din nou în topul cazurilor noi de COVID. Zonele cu cele mai multe îmbolnăviri

Clujul, din nou în topul cazurilor noi de COVID. Zonele cu cele mai multe îmbolnăviri

Județul Cluj a ajuns din nou în topul județelor cu cele mai multe cazuri nou confirmate de COVID-19.

Cu cele 339 de noi îmbolnăviri din ultimele 24 de ore, mai mult decât dublu față de cele raportate marți, județul Cluj se situează, din nou, în top, la nivel național, imediat după București - unde au fost înregistrate 1.221 de noi infectări.

Astfel, județele cu cele mai multe cazuri  confirmate faţă de ultima raportare sunt Cluj - 339, Timiş - 288, Iaşi - 245, Constanţa - 205 şi Braşov - 201. Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în Giurgiu - 12, Harghita - 17 şi Gorj - 19.

Peste 100 de noi îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Argeş, Bacău, Dolj, Galaţi, Ilfov, Mureş, Prahova, Vaslui.

Cu 29.382 de cazuri confirmate până miercuri, Clujul rămâne în clasamentul COVID-19, pe primul loc între județe și pe locul doi pe țară, după București, care se apropie de 100.000 de cazuri (99.876).

Comenteaza