Clujul, din nou în topul COVID. Câţi clujeni au fost depistați cu virusul în ultima zi

Clujul, din nou în topul COVID. Câţi clujeni au fost depistați cu virusul în ultima zi

Județul Cluj se află miercuri pe locul doi la incidența cazurilor de COVID-19 și la numărul infectărilor depistate în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, în Cluj au fost depistate 65 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu 60 mai multe față de cele raportate în ziua anterioară.

La nivel național, cele mai multe infectări s-au înregistrat în municipiul Bucureşti - 119 şi în judeţele Cluj - 65 și Brașov, cu 23 noi infectări, singurele județe cu peste 20 de cazuri. 

În ceea ce privește incidența infectărilor, Clujul are 0,42 cazuri la mia de locuitori, după municipiul București, care are la 0,57.

Situația în spitalele COVID

În Cluj sunt 25 de pacienți cu COVID internați în spitale, dintre care trei copii, iar pe secțiile ATI sunt 6 bolnavi în stare gravă, toți adulți.

Pe secțiile COVID din țară sunt 446 de persoane internate, dintre care 37 minori, iar la Terapie Intensivă sunt 52 de pacienți.

Comenteaza