Clujul primește bani pentru Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie

Clujul primește bani pentru Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de recompartimentare şi extindere a Secţiei Neurochirurgie de la Spitalul Judeţean Cluj.

”La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, 10 noiembrie 2021, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Recompartimentare clădire existentă şi extindere cu un corp nou – Secţia clinică neurochirurgie – Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătăţii.  

Documentul aprobă o investiţie de 214.462.000 lei, adică circa 44 milioane euro, într-un sediu adecvat pentru patologia neurochirurgicală aşa-zis cronică şi de cea vasculară în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.  

Finanţarea obiectivului de investiţii se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. 

”Noul Centru Regional de Boli Cerebro-Vasculare şi Neurochirurgie va răspunde atât cerinţelor impuse de patologia vasculară şi neurochirugicală, cât şi exigenţelor unei asistenţe medicale de cea mai înaltă calitate. La finalizare, Centrul de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie va avea un bloc operator cu 6 săli operaţie şi un bloc operator hibrid pentru tratamentul afecţiunilor vasculare (care va permite introducerea unor noi tehnici teraputice)”, a mai transmis ministerul.  

Secţia de Terapie Intensivă va cuprinde module de câte 4, respectiv 5 paturi de TI cu puncte de observare, monitorizare şi tratament pentru fiecare modul. Numărul de paturi va fi de 23, o creştere cu 7 a numărului de paturi faţă de situaţia actuală.  

Durata de execuţie a investiţiei  este de 33 luni, iar suprafaţă construită va fi de 1.471 mp, iar cea desfăşurată 8.675 mp.  

Noul centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie urmează a fi realizat prin renovarea și recompartimentarea actualei clădiri a Clinicii de Medicina Muncii și Boli Profesionale și construirea unui pavilion nou, conectat pe toate nivelurile cu clădirea actuală. La finalizarea investiției, în aceste clădiri va fi relocată Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Județean Cluj, cea care funcționează în prezent pe strada Victor Babeș, la numărul 43.

”Bolile cerebro-vasculare reprezintă principalele afecţiuni cauzatoare de deces pentru populaţia generală, aşa cum rezultă din datele furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, fiind de aproape de 3 ori mai frecvente decât patologia oncologică, a doua cauză de mortalitate pe plan naţional”, subliniază specialiștii MS. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza