Clujul rămâne în topul incidențelor COVID/ Doar două zone cu peste 100 de cazuri noi azi

Clujul rămâne în topul incidențelor COVID/ Doar două zone cu peste 100 de cazuri noi azi

Județul Cluj se află miercuri în top la rata infectărilor cu noul coronavirus și printre zonele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19 depistate în ultimele 24 de ore.

73 clujeni au fost depistați cu noul coronavirus de ieri până azi, număr de infectări cu care Clujul se situează pe locul patru la nivel național. Cele mai multe cazuri noi au fost raportate în Bucureşti - 181 şi în judeţele Giurgiu - 104, singurele cu peste 100 de noi îmbolnăviri. Pe locul trei se situează județul Timiş, cu 85 de cazuri, urmat de Cluj, cu 73 de noi îmbolnăviri.

Totodată, în șase judeţe au fost raportate sub 10 cazuri noi: Teleorman - 3, Tulcea - 7, Sibiu - 8, Vrancea - 8, Călăraşi - 9 și Mehedinți - 9 infectări.

În ceea ce privește incidența infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mari valoare la mia de locuitori se înregistrează în judeţul Arad - 3,04 la mie, singurul care se mai află în zona roșie, iar pe locul doi este Clujul, cu 2,56. Incidențe peste 2 la mie mai au județele Alba, Bihor, Brașov, Hunedoara, Ilfov, Mureș, Sibiu și Timiș.

Media incidenței COVID la nivel național a coborât la 1,69 la mie, în zona verde fiind 32 de județe.

De marți până miercuri, în România au fost raportate 1.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 și 107 decese, din care 15 anterioare intervalului de referință.

 

Comenteaza